” Ziarul de Iaşi ” , spălător de cadavre

despre proxeneţi vechi, în sutane de popă

 

N-o spun eu. O spune, public, un fost şef de la ” Ziarul de Iaşi „, discipol declarat al marelui Toni Hriţac şi vechi prieten al corifeilor ” liderului presei ieşene ” : Ziarul de Iaşi spală cadavre. Bravo lor. Ieşenii cred. Felicitări „. Semnat G. Gachi, şef al publicaţiei ” Reporteris „.

După enunţarea în gura mare a acestui secret al lui Polikilovele, hriţacul-şef a icnit scurt, lovit în ficat, apoi a înţeles rapid că treaba e groasă rău şi a încercat să dreagă busuiocul, prin publicarea unui ” drept la replică ” al fostului discipol hriţăcesc. Dar, deşi discipolul a dat-o repede ” în sentiment „, acceptînd,  duios & repejor, reparaţia oferită de fostul său ” magistru ” & tovarăş , cuvintele au rămas pe internet, aşa cum au fost scrise iniţial :Ziarul de Iaşi spală cadavre „.

Ce a stîrnit furia publică a ex-discipolului şi tovarăşului hriţăcesc ? O veche schemă, care acum l-a lovit pe şeful de la ” Reporteris ” : în urma unor negocieri previzibile şi tradiţionale, gazeta lui Hriţac a încercat să dezamorseze, în stilul obişnuit al casei, prin texte ” puse cu mîna „, bomba jurnalistică care a explodat, pînă la urmă, în nasul primarului Chirica : ” Bebeluşul milionar „. Bombă amorsată de site-ul ex-tovarăşului hriţăcesc.

Cine ştie să citească dincolo de litere a putut vedea uşor tarantelele hriţăceşti ale auto-proclamatului ” lider al presei ieşene ” : mai întîi, arătatul pisicii către Chirica, apoi, după negocieri şi decartare, începerea spălării cadavrului politic duhnitor al primarului. Pe urmă, peste doar o zi, după ce ex-tovarăşul hriţăcesc s-a stropşit public, a urmat faza a doua a învîrtoşării deontologice, cu înghesuirea primarului din toate părţile şi bătutul cu pumnul în piept vizavi de subiect, de parcă spălătorii de cadavre de la ” ZdI ” descoperiseră subiectul.

Tupeu cît încape, ca la ” alba-neagra „. Mai ales că maurul pitic îşi făcuse datoria şi decartase. Deci maurul pitic putea de-acum să moară. Sau să decarteze din nou.

Nimic nou sub soare. Ieşenii care mai au ceva memorie îşi pot aduce aminte de alte episoade similare, de pe vremea cînd marea şi deontologica gazetă ” de dreapta ” sugea de la ugerul PSD-ist al senatorului Solcanu, jupînul necontestat al judeţului, ani în şir. Era vremea cînd gazeta hriţaco-lăzească publica un mega-reportaj omagial despre şeful PSD-ist : jumătate din prima pagină ( format mare ), în chenar roşu, şi toată pagina 8.

Şi tot în acea vreme gazeta hriţaco-lăzească dezumfla bomba unui scandal legat de averea lui Solcanu, mai exact o spălare de mega-şpagă, al cărei traseu includea şi o rudă a unui mare şef de la ” liderul presei ieşene ” , Cezar Caluschi, pe atunci sfătuitor al şefului PSD-ist şi combinagiu în umbra acestuia.

E drept, alde Hriţac, Dan Radu & co nu şi-au permis atunci cu Solcanu ceea ce îşi permit acum cu Chirica, adică dezamorsări de bombe valabile doar o seară. Nu doar fiindcă salariile de la ziar depindeau de Solcanu. Ci şi fiindcă dosarul penal legat de furăciunile de la SAFI era încă proaspăt, iar nişte şefi de la ” liderul presei ieşene ” nu erau deloc străini de acel dosar.

Plus că mai erau şi nişte miliarde vechi, datorate de marii deontologi către bugetul statului. Da, miliarde. Recunoscute public, în conferinţă de presă, cu capul în jos, de Alexandru Lăzescu, candidat al Partidului Moldovenilor, atunci cînd i-am cerut să spună care e mărimea datoriilor ziarului către toate bugetele publice.

Această nouă probă ” deontologică ” a corifeilor de la ” Ziarul de Iaşi ” , pusă pe tapet chiar de un fost ” tovarăş de drum ” de-al lor, demonstrează ( a cîta oară … ? ) că hriţăcismul lăzescoid nu e doar o formă de jeg mental şi pseudo-jurnalistic, ci şi o patologie socială bipedă, dar tîrîtoare. Însă cu pretenţii terapeutice.

Vor sufla vreo vorbă despre asta, public, corifeii civico-morali ( şi foarte vocalnici ) din ograda ” Ziarului de Iaşi ” şi din mahalaua lui entelectoală ? Da, de ei e vorba : mihai-chiperii, cosmin-paşcii, alexanzii-călineşti, florin-cînticii etc, plus dobrincii, ioncioii şi alte trompete pline de morgă academică. Cum e, bibicilor … ?

După 30 de ani de mangleli gonflabile, proxeneţii în sutană de popă continuă să dea lecţii, din amvon, pe un ton încruntat, în timp ce numără, pe sub patrafir, teancul de parale. Dacă şi-au găsit proştii care se închină la ei şi decartează, de ce să n-o facă şi în următorii 30 de ani ?

Dormiţi liniştiţi, deci, ” liderul presei ieşene ” veghează pentru voi.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here