”…Cine este vandalul? Nu, nu este țăranul analfabet care, într-un acces de furie, dă foc conacului moșierului cel bogat. Vandalii pe care-i întâlnesc eu sunt cu toții educați, mulțumiți de ei înșiși, bucurându-se de o poziție socială destul de bună, și neavând resentimente față de cineva anume. Vandalul este semeața îngustime a minții care își este autosuficientă și gata oricând să-și revendice drepturile. Această semeață îngustime a minții crede că puterea de a adapta lumea la propria ei imagine face parte dintre drepturile ei inalienabile și, dat fiind că lumea este alcătuită, în cea mai mare parte din tot ce o depășește, ea adaptează lumea la propria ei imagine, distrugând-o. Astfel, un adolescent retează capul unei statui dintr-un parc pentru că această statuie îi depășește în mod scandalos propria esență umană și, din moment ce fiecare act de autoafirmare îi aduce omului satisfacție, el o face jubilând. Oamenii care nu trăiesc decât în prezentul lor necontextualizat, care ignoră continuitatea istorică și cărora le lipsește cultura sunt în stare să-și transforme patria într-un deșert fără istorie, fără memorie, fără ecouri și lipsit de orice frumusețe. Vandalismul contemporan nu îmbracă doar forme condamnate de lege…”(Milan Kundera, ”Un occident răpit sau tragedia Europei Centrale”, Editura Humanitas, 2021, pag.30).
Mai trebuie spus că textul de mai sus datează din anul 1967 și reprezintă un pasaj din discursul rostit de către scriitorul cehoslovac Milan Kundera la Congresul scriitorilor cehoslovaci din anul respectiv. În rest, no comment!
Evident, nu este singura scriere care, prin forța ei vizionară, devine atemporală și transcende, cu valoarea sa de adevăr, veacurile, și orânduirile sociale. Nici Milan Kundera nu este singurul scriitor sau om de cultură cu o asemenea putere de pătrundere a lucrurilor și, mai ales, care să fi avut cutezanța de a spune public ceea ce gândește. Au mai fost Alexandr Soljenițîn, Boris Pasternak, Paul Goma și Dorin Tudoran, Georgi Markov, Czeslaw Milosz și alții.
Nimeni n-ar fi crezut vreodată că totalitarismul, prin politica sa dezumanizantă la nivel instituționalizat, prin strategia de uniformizare a conștiințelor, va lăsa, după dispariție, un vid de putere care, iată, în România post-decembristă, pare imposibil de mobilat. În euforia bezmetică a primilor ani de după 1989 și în galopul sincopat al celor care au urmat, nimeni n-ar fi bănuit că peste biata noastră țară se așterne, încet dar sigur, o stare de torpoare autodistructivă, exploatată sângeros de vandalii de care vorbea Kundera acum șase decenii. Rând pe rând, mai toate guvernele post-decembriste au eșuat în orice demers de a-și ridica țara din pulberea convalescenței post-totalitare și de a o așeza pe drumul tranziției către o economie de piață solidă și constructivă, așa cum s-a întâmplat în absolut toate celelalte state foste comuniste, inclusiv în Bulgaria!
Peste tot, cu excepția țării noastre, din cenușa fostelor dictaturi au apărut oameni politici responsabili, nu neapărat de aceeași coloratură, care și-au dat mâna pentru interesele fundamentale ale țărilor lor. Exemplul Poloniei despre care, specialiștii spun că, în câțiva ani, va deveni a doua putere economică europeană după Germania, este strivitor prin evidența lui. În România, pe care, iată, primul ministru maghiar a identificat-o, într-un discurs de zilele trecute, ca fiind etalonul lipsei de eficiență politică, lucrurile merg din rău în mai rău. În văzul tuturor, țara noastră a devenit terenul de vânătoare al vandalilor care, vorba lui Milan Kundera, vor sfârși prin a-și ”transforma patria într-un deșert fără istorie, fără memorie, fără ecouri și lipsit de orice frumusețe”.
La fiecare schimbare de guvern, în sufletele noastre renaște o scânteie de speranță. Cu fiecare prim ministru care-și începe mandatul, nădejdea noastră că lucrurile se vor schimba în bine reapare. Până acum, de fiecare dată, vandalii ne-au stins speranțele și ne-au sufocat nădejdile, indiferent ce steaguri au fluturat atunci când ne rugau să-i votăm. Poate că guvernul proaspăt instalat la Palatul Victoria va fi altfel. Poate că Luca Niculescu, om de solidă cultură, va reuși să inițieze o campanie de asanare a vandalismului și va rămâne în istoria acestei țări drept omul providențial care a dat patriei sale un orizont de speranță. Îi dorim succes, așa cum le-am dorit tuturor celor dinaintea domniei sale și-i mai dorim să nu uite că are o singură șansă.
Dănuț Degeratu,
membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
