Unirea mizeriilor tricolore

despre bulbucii mîloşi care compromit un ideal cinstit 

 

 

Ca vechi kaghebist ce îs, am fost anti-unionist încă de la începutul anilor ’90. Da, stimați tovarăși și pr’eteni. Iar motivul e simplu : unirea Republicii Moldova cu Romînia ar lega un vagon de bombe la un tren cu grenade, condus de nişte mecanici de locomotivă idioţi. Sau vi se pare cumva că ne conduc niște brătieni nemaipomeniți, numa’ buni să repete anul 1918 ?

Îi înţeleg pe sărmanii basarabeni, sătui de glodul post-sovietic în care înoată de 27 de ani. Dar a le alimenta iluziile într-o re-unire care va rezolva situaţia e ca şi cum i-ai spune unui copil bolnav de la orfelinat că mama lui alcoolică şi prostituată e cea care îl va salva. Fiindcă asta e acum Romînia : o  ” ţară-mamă ” mai înstărită decît fiii şi fiicele ei din Basarabia, dar un stat cvasi-decerebrat, care nu găseşte, de peste un sfert de secol, soluţia pentru un drum măcar decent.

Iar cînd vezi cine sînt apostolii unionismului romînez, te apucă instantaneu greaţa. Cînd recent unsul şef al Ligii Aleşilor Unionişti ( sau cum îi mai zice ) e taman primarul Iaşului, Mihai Chirica, cercetat de DNA pentru acuzaţii de corupţie, despre ce vorbim noi, oameni buni ? Cum vine asta : basarabenii vor ca DNA să treacă Prutul în Republica Moldova, dar îl pun în fruntea unionismului şi se înfrăţesc cu unul care e cercetat de DNA ? Oi fi io kaghebist, dar nu vă pare că treaba cu Chirica șef unionist duhneşte de la o poştă ?

Alt mare corifeu al unionismului e deputatul PMP Petru Movilă. Cel despre care taman actualul lui şef de partid, Traian Băsescu, spunea acum ceva timp, public, că ” face legi pentru infractori „.  Movilă, care nu demult umbla la braţ cu prostituatul pro-kremlinez Iurie Roşca, după ce acesta îşi lepădase deja blana de mare patriot romîn. Dar, cu toate astea, marele unionist Movilă vroia să-i facă vîndutului Moscovei cabinet parlamentar la Iaşi. Şi se ducea des la Chişinău, ca să-l susţină de la diferite tribune pe reziduul care face acum cea mai greţoasă propagandă pro-putinistă.

Să vă mai amintesc de Traian Băsescu, dublu-rafinatul președinte care se tot pupa cleios cu Voronin, vechiul și primitivul anti-romîn din fruntea Republicii Moldova ? Ori astea nu mai contează, dacă ordinul de zi pe unitate e ” Unire, mîine la opt ș-un sfert ! ” ? Chiar au uitat basarabenii mizeriile pro-comuniste ale iubitului lor unionist-șef Băsescu ? În cazul ăsta, degeaba se mai miră că glodul e cît casa și că sînt conduși de niște mafioți parșivi.

Dacă ăştia sînt marii unionişti ai Romîniei, şi dacă serviciile de informaţii romîneze le dau binecuvîntarea, după cum se vede ( şi cum s-a întîmplat ani de zile şi cu alte reziduuri leorbăitoare ), concluzia mea e cea veche : tovarăşi patrioţi pe banii noştri, băgaţi-vă undeva unionismul ăsta maro, toxic şi anti-naţional. Eu, unul, prefer să rămîn anti-unionist kaghebist, decît să mă fac că nu văd cum vechea mizerie e purtată acum de ambalaje umane cu etichete noi.

Sărmanii Constantin Stere şi Pan Halippa s-ar întoarce în mormînt, dacă ar vedea ce inculeţi de mîna a şaptea îşi bat joc de moştenirea lor. Dar, vorba cuiva, a fi romîn nu-i o naţionalitate, e o profesie. În cazul ăsta, eu nu urc în trenul ăsta tricolorist, în care duhnește a WC, şi prefer să fiu şomer într-ale naţiunii, decît să merg cu de-alde penalul Chirica în frunte.

În rest e bine, s-au făcut astă toamnă nişte steaguri cît copacii.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here