Sentință definitivă! Golănie cât un bloc de mare marca Chirica&Co, desființată de judecători

Sentință definitivă pentru blocul construit lângă podul Bucium: autorizația de construire a fost emisă ilegal @ Curtea de Apel a menținut hotărârea judecătorilor de la Tribunal, care au enumerat ilegalitățile comise pentru autorizarea blocului ridicat ilegal de către firma 3I Teknik SRL @ Blocul de locuințe a fost construit în baza unui PUZ pentru o hală industrială @ Apartamentele tip „cutie de chibrituri” sunt sub limitele suprafețelor minime impuse de legea locuinței, dar și de ordinele obligatorii ale Ministerului Sănătății @ În timpul procesului a fost realizată și o expertiză, care a arătat că dimensiunile blocului depășesc cu mult limitele impuse prin regulamentele de urbanism ale zonei @ În PUZ, clădirea cu destinația hală și sediu firmă avea doar parter și 9 metri înălțime, dar Primăria a emis autorizație pentru un bloc de 12 metri cu demisol, parter și două etaje @ 7IAȘI a scris pentru prima dată despre construcția ilegală de lângă Podul Bucium în februarie 2020 @ În iulie 2020, ISC a efectuat un control și a confirmat aspectele semnalate @ Ulterior, prefectul a cerut anularea autorizației în instanță

Pe 6 martie, Curtea de Apel Iași a decis definitiv anularea autorizației de construire pentru blocul construit de către firma 3I Teknik, în Bularga, lângă podul Bucium. Sentința vine după un proces deschis de către Prefectura Iași în urmă cu mai bine de doi ani, după un control al Inspectoratului de Stat în Construcții. Situația evidentelor neconcordanțe dintre autorizația de construire și Planul Urbanistic Zonal a fost semnalată pentru prima dată de  7IAȘI în luna februarie a anului 2020, iar la câteva luni distanță, în iulie 2020, ISC  a întocmit procesul-verbal de control în care arăta că autorizația este ilegală și că se impune anularea acesteia.

În toamna anului trecut, Tribunalul Iași a dispus anularea autorizației, decizie menținută ca definitivă prin sentința Curții de Apel Iași de la începutul acestei luni.

Motivarea judecătorilor: certificatul de urbanism și autorizația, eliberate cu date eronate

Magistrații ieșeni au expus zecile de motive pentru care autorizația de construire a fost eliberată ilegal. Aceștia au constatat că șirul de ilegalități a pornit de la momentul eliberării certificatului de urbanism, care conținea „date eronate şi parţial contrare obiectivului iniţial al PUZ-ului”.

„Astfel, documentaţia tehnică nr. 24/2018, care a stat la baza emiterii Autorizaţiei de construire nr. 1289/2019, a avut în vedere construirea unui imobil cu locuinţe colective, cu încălcarea prevederilor planului urbanistic zonal, care a stabilit funcţiunile principale de hală de producţie şi sediu de firmă şi nu un imobil exclusiv de locuinţe.

(…) În susţinerea faptului că obiectivul principal al PUZ a fost construirea unei hale de producţie şi sediu de firmă este relevant şi memoriul general ce a stat la baza adoptării PUZ în care se precizează că principalul obiectiv vizează studierea amplasamentului în suprafaţă de 770 mp în vederea construirii unei hale de producţie şi sediu firmă, cu regim maxim de înălţime P, înălţimea maximă de 9 metri iar obiectivul general al contruirii halei de producţie este de a crea premisele necesare creşterii competivităţii pe piata de desfacere a ţevilor de oţel.

Concluzionând, instanța reţine că Certificatul de urbanism 3080/07.10.2015 a fost eliberat cu date eronate şi parţial contrare obiectivului iniţial al PUZ-ului aprobat, ce a a permis ulterior emiterea Autorizaţiei de construire nr. 1289/2019, la rândul ei cu încălcarea planului urbanistic zonal aprobat pentru amplasamentul respective”, au motivat magistrații ieșeni decizia de anulare a autorizației.

Au construit cum au vrut. În realitate, blocul era mai mare decât în proiect

În timpul procesului, s-a apelat și la un expert judiciar, care a stabilit în teren dimensiunile reale ale construcției precum și destinația acesteia.

„Se reţine faptul că suprafeţele construită şi desfăşurată ale clădirii rezultă în realitate mai mari decât cele declarate prin documentaţie de către elaborator, şi, de asemenea, se constată că şi procentul de ocupare a terenului (POT) şi coeficientul de utilizare a terenului (CUT) sunt mai mari decât cei declaraţi în documentaţia tehnică. S-a constatat, astfel, că POT real rezultat în documentaţia tehnică este >34% şi CUT real este >1,5, depăşind indicalorii din proiect (POT=33% şi CUT=0,99”, se mai arată în sentință.

Magistrații citează și din procesul-verbal de control al ISC în care inspectorii au consemnat faptul că dimensiunea reală a clădirii depășea cu aproape patru metri, înălțimea maxima admisă. De altfel, constatările ISC  au fost întărite de expertiza judiciară realizată la solicitarea instanței de judecată.

„Prin procesul-verbal de control, dar şi prin răspunsul expertului judiciar, s-a constatat şi încălcarea înălţimii maxime admise prin PUZ, clădirea autorizată având la coamă înălţimea de 12,70 metri, faţă de maxim 9,00 metri cât a fost stabilit prin PUZ aprobat. Se încalcă, în plus, şi limita suprafeţei construibile, constatandu-se că gabaritul general al clădirii, incluzând balcoanele, depăşeşte edificabilul aprobat prin PUZ”, au consemnat magistrații.

Apartamente de tip cutii de chibrituri

Instanța a consemnat și faptul că apartamentele din blocul construit de firma 3I Teknink SRL nu respectă standardele în privința dimensiunilor minime a spațiilor de locuit.

„Potrivit art. 53 din Legea locuinţei nr. 114/1996,” Locuinţele de serviciu, finanţate de la bugetul de stat sau bugetele locale se realizează cu respectarea suprafeţei utile si a dotărilor, in limita suprafeţei construite pe apartament, potrivit anexei nr.1 din lege”, în cauza de faţă suprafaţă minimă utilă fiind de 37 mp pentru apartamentele cu o cameră şi 52 mp pentru cele cu două camere, suprafeţe ce nu au fost respectate chiar dacă s-ar lua în considerare o abatere de 10%.

Din actele dosarului reiese că locuinţele in cauza sunt realizate intr-adevăr din credite bancare si alte surse financiare ale beneficiarului, fără a fi vorba de un aport al bugetului de stat la aceasta investiţie. Cu toate acestea instanța apreciază că în cauză era necesară respectarea acestei Legi. 

(…) Pe de altă parte în cauză, referitor la apartamente, instanța apreciază că se aplică şi criteriile minimale prevăzute de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei care se referă parametrii sanitari care trebuie să fie respectaţi la proiectarea si execuţia locuinţelor: – suprafaţa minimă a unei camere = 12 mp; – suprafaţa minimă a bucătăriei = 5 mp; – înălţimea sub plafon = 2,55 m, aceste dimensiuni fiind respectate de Autorizaţia de construire”, mai reține instanța.

Dezvoltatorul a lucrat aproape doi ani ilegal

Deși odată cu deschiderea procesului de către Prefectură, autorizația de construire a fost suspendată, dezvoltatorul a continuat să execute lucrări. La momentul suspendării autorizației, blocul era „la roșu”, fiind realizată doar structura de rezistență și zidăria. Până la finalul procesului, 3I Teknink SRL a închis clădirea, a montat tâmplăria și a început lucrările de amenajare a spațiilor interioare. Ba mai mult, dezvoltatorul a scos la vânzare apartamente și a încheiat chiar și ante-contracte de vânzare cumpărare cu diverși clienți.

Firma 3I Teknik SRL este deținută de către Dragoș Iosub, un tânăr om de afaceri apropiat de PNL. Acesta a fost asociat într-o altă firmă cu soția consilierului local Ciprian Bostan, membru al Comisiei de Urbanism.

Golănie, marca PMI. Bloc lângă pasajul Bucium cu PUZ de hală industrială

Investigație incognito: cum se vând apartamente într-un bloc care se construiește ilegal. Primăria, mână în mână cu dezvoltatorul

Țeapă cu apartamente tip cutie de chibrituri: dezvoltatorul blocului de lângă podul Bucium a luat bani de la clienți, dar a ascuns faptul că autorizația este suspendată

 

1 COMENTARIU

  1. Golănia de la UMF IAȘI NU ESTE DE AZI SAU IERI CI DE FOARTE MULTI ANI. NEREGULI MAJORE SI NEDREPTĂȚI DE FOARTE MULTI ANI DE CÂND POSTURILE S_AU SCOS NUMAI PENTRU COPII,FINI,CUMETRI ETC SAU PERSOANE CARE AU COTIZAT SERIOS.DECI..
    NE MIC NOU SUB SOARE DOAR NISTE DOCTORI PRODT PREGATITI CU PILE.ASTA E.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here