Percheziții DNA la Primăria Ploiești în dosarul finanțării echipei FC Petrolul

Procurorii DNA Ploiești efectuează marți dimineață percheziții la sediul Primăriei Ploiești în dosarul privind finanțarea de la bugetul local a echipei de fotbal FC Petrolul, în care, în urmă cu un an, a fost începută urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu.

 Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că perchezițiile vizează biroul primarului Iulian Bădescu, dar și locuința acestuia din municipiul Ploiești.

Potrivit acelorași surse, acuzațiile din acest dosar sunt legate de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită.

Procurorii DNA Ploiești au dispus în urmă cu un an începerea urmăririi penale in rem într-un dosar legat de finanțarea echipei de fotbal Petrolul Ploiești de la bugetul local. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, municipalitatea urma să premieze cu suma de trei milioane de euro echipa de fotbal pentru performanțele sportive.

Până la momentul declanșării cercetărilor Primăria Ploiești a achitat aproximativ 1,7 milioane de euro către echipa de fotbal prin Asociația „Lupii Galbeni”.

 

 

 

 

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here