Ministerul Sănătății trimite șefii de la ”Sf. Spiridon” la DNA. Cepoi și-a dat demisia din Consiliul de Administrație

Ministerul Sănătății a sesizat Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași cu privire la posibile ilegalități comise la Spitalul Județean de Urgență Sf. Spiridon din Iași. Faptele au fost descoperite în urma unui audit intern desfășurat în vara acestui an. În luna iulie 2022, o echipă de auditori din cadrul MS a descins la Spiridon și a verificat timp de o săptămână documente privind activitatea spitalului în anii 2020-2021. În perioada auditată, conducerea Spitalului Sf. Spiridon a fost asigurată de doi manageri: Ioan Bârliba și Daniel Vasile Timofte. Echipa a ridicat mai multe documente verificarea finalizându-se în abia în luna august. Pe 24 octombrie 2022, Biroul de Audit Public Intern i-a înaintat ministrului Alexandru Rafila raportul final și propunerile de valorificare a acestuia. Trei zile mai târziu, Ministerul Sănătății a transmis către DNA raportul de audit. ”În urma desfășurării misiunii de audit public intern la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași a fost întocmit Raportul de audit public intern anexat, în care au fost cuprinse o multitudine de probleme (de organizare și funcționare, de achiziții publice, financiar-contabile, etc), identificate în perioda auditată 01.01.2020-31.12.2021, extinzându-se verificările și în anul 2022. Ca urmare a problemelor identificate, vă solicităm analizarea acestora și luarea măsurilor ce se impun.” se menționează în sesizarea transmisă de Ministerul Sănătății către DNA Iași. În același timp, MS a transmis raportul de audit și către Curtea de Conturi în vederea analizării și dispunerii măsurilor necesare.

Decizie ciudată a Ministerului

Reacția Ministerului Sănătății este cel puțin dubioasă. Ministrul Alexandru Rafila a considerat că pentru faptele menționate în raportul de audit trebuie sesizat DNA-ul și Curtea de Conturi, dar din punct de vedere administrativ nu a luat nicio măsură, deși acest lucru ar fi fost cel mai la îndemână. Legea Sănătății îi conferă ministrului suficiente instrumente și pârghii pentru a lua o decizie împotriva conducerii unui spital aflat în subordinea MS. De ce nu a luat ministrul o decizie care stă în pix-ul său și vrea să scoată castanele din foc cu mâna altor instituții?

Cepoi și-a dat demisia

În urmă cu aproximativ o lună de zile, parcă presimțind ceea ce urmează, directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, Vasile Cepoi, și-a dat demisia din funcția de membru al Consiliului de Administrație de la Spitalul Sf. Spiridon. A ținut la secret gestul său și abia ieri a confirmat demisia. A invocat problemele cu care se confruntă unitatea medicală. ”Da, mi-am dat demisia din Consiliul de Administrație de la Spiridon. Lucrurile nu merg cum trebuie și am vrut să mă dau deoparte ca să nu existe alte discuții.” a declarat Cepoi. Gestul acestuia este cel puțin neașteptat în condițiile în care 7 Iași a discutat cu Vasile Cepoi de mai multe ori în ultimele luni despre situația de la Spiridon și niciodată nu a lăsat impresia că va pleca de la conducerea acestui spital.

Rareș Neamțu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here