Inspecţia Judiciară cere CSM sancţionarea prim-procurorului Parchetului Tribunalului Iaşi Carmina Pascal şi a procurorului Emilian Eva

Inspecţia Judiciară a cerut sancţionarea Carminei Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, şi a procurorului Emilian Eva, suspendat din funcţie, pentru că au pus la dispoziţia autorităţilor dintr-un alt stat, în afara cadrului legal, acte de urmărire penală confidenţiale.

 

Inspecţia Judiciară (IJ) a exercitat acţiunea disciplinară, în 21 ianuarie, faţă de prim-procurorul Carmina Pascal şi de procurorul Emilian Eva, suspendat din funcţie, pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constând în aceea că  au pus la dispoziţia autorităţilor dintr-un alt stat, în afara cadrului legal, acte de urmărire penală confidenţiale.

 

De asemenea, inspectorii au cerut sancţionarea celor doi magistraţi şi pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit. t)  din Legea nr. 303/2004, iar doar a şefului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi pentru nerespectarea, în mod nejustificat, a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit. m) din acelaşi act normative.

 

În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut şi că, prim-procurorul Carmina Pascal a  emis un ordin prin care a dispus redistribuirea unor dosare penale cu încălcarea dispoziţiilor legale şi că a semnat, alături de Emilian Eva, procurorul de caz, acte procedurale prin care autorităţile unui alt stat au fost informate despre anchetele aflate în derulare în două dosare  penale şi a  pus la dispoziţia acestora, în afara cadrului legal, acte încheiate în cursul urmăririi penale din aceste cauze.

 

În cazul lui Emilian Eva, judecat pentru corupţie, s-a reţinut că „a informat, întocmit şi semnat, alături de prim procurorul unităţii, acte procedurale şi a pus la dispoziţia autorităţilor dintr-un alt stat, în afara cadrului legal, acte de urmărire penală în scopul declanşării unor investigaţii penale proprii” şi  “a redactat şi semnat în nume propriu, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe acorduri privind constituirea unor echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare din alt stat”.

 

„Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea procurorilor în cauză”, se arată într-un comunicat al IJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here