DECIZIE SURPRINZĂTOARE în cazul lui CRISTIAN CIOACĂ, după CONTESTAŢIILE depuse de FOSTUL POLIŢIST

Cele două contestații în anulare formulate de fostul polițist Cristian Cioacă împotriva condamnării definitive în dosarul uciderii soției sale, avocata Elodia Ghinescu, urmează să fie conexate într-un singur dosar, conform unei hotărâri pronunțate luni de un complet al Curții de Apel Pitești.

 

„Trimite cauza de față din dosarul înregistrat sub numărul 687/46/2014 al Curții de Apel Pitești la dosarul cu numărul 679/46/2014, înregistrat la aceeași instanță ce are ca obiect aceeași contestație în anulare formulată de condamnatul Cioacă Constantin-Cristian împotriva deciziei penale nr. 358 din 18 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, în vederea discutării conexării acestor dosare”, se arată în încheierea de ședință.

 

Hotărârea definitivă mai prevede că instanța urmează să se pronunțe asupra unei alte cereri a lui Cristian Cioacă, cea de suspendare a executării sentinței, până la soluționarea contestației.

Următorul termen în dosar, când ar putea fi luată în discuție solicitarea de suspendare a executării sentinței, a fost stabilit pentru data de 9 iulie. Cristian Cioacă se află la Penitenciarul Colibași din data de 18 iunie, când Curtea de Apel Pitești l-a condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, sentința fiind una definitivă.

 

Curtea de Apel la condamnat pe inculpat, conform prevederilor noului Cod penal, la 15 ani de închisoare și cinci ani interzicerea unor drepturi pentru lovituri cauzatoare de moarte și la doi ani de închisoare pentru profanare de cadavre. Pedepsele au fost contopite, Cioacă urmând să execute pedeapsa cea mai mare, de 15 ani, la care se adaugă un spor de opt luni de închisoare.

 

În plus, instanța a dispus majorarea daunelor morale pe care inculpatul trebuie să le achite fiului minor, dar și mamei, fratelui și fiului Elodiei Ghinescu, părților civile în dosar.

 

„Majorează despăgubirile civile reprezentând daune morale acordate părților civile (…) de la 100.000 euro la 150.000 euro pentru partea civilă Ghinescu Emilia, de la 50.000 euro la 100.000 euro pentru partea civilă Ghinescu Robert Constantin. Majorează despăgubirile civile reprezentând daune morale acordate părții civile Cioacă Patrick-Matei de la 100.000 euro la 130.000 euro și stabilește ca prestația periodică lunară acordată acesteia să fie achitată de inculpat până la împlinirea de către partea civilă a vârstei majoratului, iar după această dată până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani”, se arată în sentință.

Sursa: realitatea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here