Cristian Cioacă, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu va fi eliberat

 

Fostul poliţist Cristian Cioacă, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, decizie care nu este însă definitivă, va fi eliberat, după ce un complet de divergenţă al Curţii de Apel Piteşti i-a admis, vineri, cererea de ridicare a arestului preventiv.
 

Decizia Curţii de Apel Piteşti este executorie, în baza noilor prevederi în materie penală.

Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-ar fi ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

În 2 iulie, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenţie.

Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, şi de procurori.

Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-ar fi aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

 

Ulterior, Cioacă ar fi dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-ar fi depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor, potrivit procurorilor.

„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş”, au notat procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci poliţist la Poliţia din Argeş, a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here