Chirica la Iași: zero parcări în zece ani. Boc la Cluj: 10 parcări subterane cu parcuri și terenuri de sport la suprafață

De mai bine de nouă ani, primarul Mihai Chirica nu reușește să facă o singură parcare supraetajată pe Mușatini, în cartierul Alexandru cel Bun. Deși a promis ba că o va face în parteneriat public-privat, ba cu bani de bugetul local sau din alte surse de finanțare, Mihai Chirica nu a reușit nici măcar să înceapă lucrările. Proiectul mai intră din când în Consiliul Local pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici, adică pentru actaulizarea prețurilor de execuție. În toată această perioadă, la Cluj- Napoca, Primăria a construit mai multe parcări rezidențiale supraterane și subterane. În alte zone au fost amenajate parcări publice pe mai multe niveluri. La Cluj, parking-urile dintre blocuri sunt în subteran, iar peste acestea au fost amenajate parcuri de joacă și terenuri de sport. Astfel, mașinile parcate pe străzi și bulevarde au dispărut, putând fi amenajată banda unică pentru mijloace de transport în comun. La Iași, mașinile stau parcate pe bulevarde pe prima bandă, autobuzele și tramvaiele blocându-se în traficul auto sufocant. Singura parcare a lui Chirica este în continuare doar la stadiul de promisiune și costurile de execuție sunt exorbitante, 1.300 euro pe metrul pătrat, cât apartamentele din blocurile noi.

Un proiect promis de primarul Mihai Chirica zace de mai mulți ani în sertare, fiind prezentat din când în când în conferințe de presă și în Consiliul Local ca o viitoare mare realizare. Parcarea supraetejată de pe strada Mușatini, una cu circa 250 locuri, pe 2.500 mp și cinci nivele, a rămas la stadiul de promisiune electorală, în vreme ce străzile din oraș sunt sufocate de autoturisme, iar lipsa parcărilor este cronică. Promisiunile au curs în fiecare an, însă de fiecare dată nu s-a făcut nimic.

Prima promisiune: În 2013 erau prevăzute 140 locuri în două parcări supraetejate

Despre parcările supraetajate s-a vorbit pentru prima oară prin 2013, când Mihai Chirica era viceprimar al municipiului Iași. Într-un regulament destinat plății locurilor de parcare din municipiu, se vorbea de două amplasamente noi pentru parcări supraetajate, pe Mușatini, cartierul Alexandru cel Bun, și pe Tabacului, cartierul Dacia, fiecare cu câte 70 de locuri. La acea vreme, se vrobea de propuneri pentru viitoare investiții.

Campania din 2016: aceeași promisiune

În campania din anul 2016, primarul Mihai Chirica prezenta din nou proiectul locurilor de parcare supraetajate.

Vom căuta amplasamente și vom realiza proiecte pentru amenajarea de noi locuri de parcare , supra și subterane , în zona centrală a orașului ( de exemplu în zona Universității de Medicină și Farmacie), precum și în cartiere ( de exemplu pe străzile Mușatini și Tabacului, susținea Mihai Chirica în campania electorală din 2016.

În 2018 erau trei parcări supraterane în planul primăriei

În 2018, Primăria menționa trei parcări supraterane în Dacia, Alexandru și în zona Cantemir. În luna aprilie a acestui an, Primăria a eliberat trei certificate de urbanism pentru construirea a tot atâtea parcari supraterane cu până la trei etaje: una în Alexandru cel Bun (str. Muşatini 57), alta în Dacia (str. Tabacului 19-25) şi cealaltă în Cantemir (aleea Decebal).

Primii indicatori, finanțare din fonduri private

Apropierea campaniei din 2020 a dus la primele schițe și indicatori tehnico- economici pentru parcarea supratejată promisă din strada Mușatini, cartierul Alexandru cel Bun.

În martie 2019, Consiliul Local Iași a discutat despre înființarea a două parcări supraetejate, cea de pe Mușatini și una la UMF. La vremea respectivă, edilul vorbea de parteneriate publice-private pentru construirea parcărilor, terenul urmând a fi dat în concesiune.

În ceea ce priveşte parcarea de pe str. Muşatini, aceasta va fi supraterană, urmând a funcţiona probabil în regim de parcare rezidenţială. Avem deja scrisori de intenţie din partea unor societăţi comerciale care ar dori închirierea unor suprafeţe de teren în vederea construirii de parcari supraetajate. Celalaltă parcare, de data asta subterană, dorim să o facem în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie, fiind binevenită atât pentru numărul mare de studenţi care ajung acolo cu autovehiculele personale, dar şi pentru cadrele didactice şi nedidactice ale universitaţii, susținea primarul Iașului.

2019, o tentativă de concesionare a terenului pentru parcarea din strada Mușatini

În vara lui 2019, primăria a organizat și o licitație de concesionare, dar care a eșuat din start.

Municipalitatea ieşeană va relua licitaţia pentru realizarea unei parcări supraterane în zona străzii Muşatini. Întrucât la licitaţia organizată în 2 august nu au fost întrunite condiţiile de participare, prezentându-se mai puţin de trei ofertanţi, concesionarea suprafeţei de 2.475 de metri patraţi destinată amenajării parcarii va face obiectul unei noi licitaţii programate pentru data de 10 septembrie 2019. Construirea unei parcari supraterane cu circa 200 de locuri reprezintă miza la care sunt aşteptate sa raspunda firmele care doresc să preia în concesiune terenul din str. Muşatini nr. 57, aflat in vecinatatea Centrului de Medicină de Familie din cartierul Alexandru cel Bun. Potrivit caietului de sarcini, concesionarul va suporta cheltuielile necesare proiectării, construirii, exploatării şi întreţinerii parcarii ce se va edifica pe terenul ce face obiectul contractului de concesiune, pe o perioada de 25 de ani, susțineau șefii din Primărie.

În 2020 a avut loc o nouă ședință de CL pentru parcarea supraterană

În februarie 2020, Primăria bătea monedă pe același proiect, la mijloc fiind tarlaua de pe Mușatini, nr.57, pe un teren de 2.457 mp. În 2020, era o valoare de 10.604.120 lei, din care lucrările erau esteimate la 8.856.840 lei, pe un termen de 12 luni.

În total vor fi amenajate 255 de locuri de parcare, din care 21 la demisol, 42 la parter, 48 la etajul I, 48 la etajul II, 48 la etajul III si 48 pe terasă. Construcția va avea o înălțime maximă de 14,3 metri, regimul de înălțime fiind de D (1/2 Ac)+P+3E. Suprafața demisolului va fi de 722 metri pătrați, în timp ce suprafața totală construită va fi de 1.246 metri pătrați. Un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv va figura pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local din 21 februarie. Proiectul de realizare a parcării supraterane pe strada Mușatini, nr. 57, este inclus și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru Polul de Creștere Iași, se arăta în noile planuri ale municipalității.

2022, dezbatere publică pentru PUZ

În 2022, municipalitatea a lansat o dezbatere publică pentru reglementarea planului urbanistic zonal privind parcarea din strada Mușatini.

Realizarea unei parcări auto supraetajate are scopul de a decongestiona traficul în zona cartierului Alexandru cel Bun, de a creşte mobilitatea şi fluenţa traficului şi de a asigura locurile de parcare pentru cetăţenii din zona străzilor Muşatini, Plăieşilor şi aleea Muşatini, era precizat în caietul de sarcini.

2023, altă ședință de CL. A fost actualizat studiul de fezabilitate, costurile au explodat

În anul 2023, într-o ședință de Consiliu Local au fost prezentați noii indicatori ai construcției, costurile fiind estimate la 62.500.000 lei, din care aproape 50 milioane reprezentau lucrările. Primăria a estimat și panouri fotovoltaice în cadrul proiectului care a fost aprobat de plenul Consiliului Local al municipiului Iași. Deși consilierii locali ai opoziției au arătat că sunt costuri foarte mari, proiectul a fost aprobat.

Specialiștii în construcții: „Costurile primăriei sunt enorme”

7IAȘI a întrebat un constructor din Iași dacă costurile estimate de primărie sunt normale și dacă perioada de de execuție este una rezonabilă.

„Proiectul poate fi realizat în 18 luni și chiar mai devreme, însă costurile estimate pe cei 2.500 mp sunt enorme. Ar ieși circa 1.300 euro pe metrul pătrat, cam cât la un apartament într-un bloc nou. Ori una e să ridici blocuri pentru locuințe, alta e să faci o parcare. Costurile prezentate de primărie sunt mult, mult prea mari”, a spus reprezentantul unei firme de construcții din Iași.

Lipsa parcărilor, trafic sugrumat în Iași

Lipsa unor parcări a dus în Iași și la un trafic de coșmar. Pe marile bulevarde din municipiu, cum ar fi șoseaua Păcurari, șoferii și-au lăsat mașinile parcate pe prima bandă, asta deși acest lucru este interzis. Astfel, dintr-un drum de opt benzi, șoseaua Păacurari s-a îngustat la șase, care nici măcar nu sunt suficiente. Iar aceeași problemă este și în Alexandru cel Bun sau pe Vasile Lupu, în cartierul Tătărași. Pe astfel de șosele cu mai multe benzi libere pot fi implementate proiectele privind banda unică pentru transportul public, ceea ce ar duce la o decongestionare a traficului rutier.

Privații, mai tari decât Chirica

În Iași, în ultimii ani au apărut mai multe parcări construite de dezvoltatori. Acestea sunt însă private, iar accesul este destinat doar celor care locuiesc în cartierele respective. Singura parcare semi-publică din muncicipiu se află în zona sediului Serviciului Român de Informații, ridicată de afaceristul Vasile Terciu, patronul TVI Construct. Concesionarea suprafeței a fost posibilă în urma unui proiect prin care Terciu s-a angajat să lase și locuri publice în parcare, nu doar pentru beneficiarii cartierului său. Peroiectul imobiliar se află în impas, Terciu fiind îngropat în datorii în momentul de față.

La Cluj, Boc a făcut parcări cu spații de joacă și terenuri de sport

În schimb, în municipiul Cluj- Napoca au fost construite în ultimii ani zece parkinguri rezidențiale.

Este vorba de Parking Primaverii 20 (381 locuri de parcare), Parking Primaverii 8 (285 locuri de parcare), Parking Mogoșoaia 9 (294 locuri de parcare), Parking Băișoara (358 locuri de parcare), Parking Fabricii (312 locuri de parcare), Parking Primaverii F.N. (445 locuri de parcare), Parking Negoiu (372 locuri de parcare), Parking Mehedinți (126 locuri de parcare), Parking Moților (382 locuri de parcare), Parking Hașdeu (318 locuri de parcare auto + biciclete+ motociclete).

Parcările respective cuprind rasteluri de biciclete, terenuri de sport și locuri de joacă pentru copii. Parkingurile dispun de locuri speciale pentru vizitatori, pentru persoane cu handicap, etc. Parcările respective au fost realizate în ultimii zece ani din diferite surse de finanțare.

La toate acestea se adaugă și nouă parcări publice etajate ale primăriei, în Piața Unirii, dar și în alte zone ale municipiului Cluj Napoca.

Vlad ROTARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here