Tarifele de roaming în UE ar putea fi eliminate

Comisarul european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a declarat că doreşte unificarea pieţelor telecom din Uniunea Europeană până în anul 2015, transmite publicaţia EUobserver.

„Am aceeaşi vârstă că Alex Ferguson (fostul manager al Manchester United – n.r.), dar nu mă voi retrage până nu am doborât toate barierele pentru o piaţă telecom comună”, a declarat Kroes, în vârstă de 71 de ani, la European Business Summit.

Comisarul a susţinut că o piaţă telecom comună în UE ar însemna 110 miliarde de euro în plus la PIB-ul Uniunii, echivalentul a 0,8%.

Printre măsurile care ar putea fi luate pentru piaţa comună ar fi eliminarea tarifelor de roaming în UE. O altă propunere prevede înfiinţarea unui singur arbitru telecom pentru toate cele 27 de state membre. Află mai mult pe ziaruldeiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here