Scriitorii invitaţi la cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti

Săptămâna viitoare, în perioada 3-6 decembrie, va avea loc cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB) – „Re-Writing the Map of Europe”. Evenimentul va prilejui iubitorilor de literatură din Capitală întâlnirea cu 8 nume importante ale literaturii universale contemporane – 7 dintre invitaţi, în premieră în România – alături de 4 scriitori români importanţi, nume aparţinând generaţiei de autori lansaţi după 2000.

 

Sarah Dunant – romancieră, critic literar şi realizatoare de emisiuni radio-TV, una dintre autoarele britanice care se bucură de un succes răsunător atât în Europa, cât şi în SUA, Zeruya Shalev –  cea mai cunoscută şi apreciată scriitoare israeliană a momentului, ale cărei romane au fost traduse şi publicate de cele mai importante edituri din Europa, Andrea Tompa – scriitoare şi critic de teatru, „Andrea Tompa nu e doar cel mai bun critic de teatru din Ungaria, ci şi o scriitoare «transilvană» unică” (Iulia Popovici), Eyal Megged – unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi jurnalişti din Israel, editorialist important la cunoscută publicaţie Haaretz, aceştia sunt invitaţii care vor lua parte la prima seară de lecturi publice şi de dezbateri de la Clubul Taranului, pe 4 decembrie, începând cu ora 18.00, la MTR.

 

Marinko Koščec – considerat stilistul incontestabil al literaturii croate, Srđan Srdić – editor al festivalului Kikinda Short şi unul dintre cei mai apreciaţi tineri autori de proză scurtă din literatura sârbă contemporană, Marin Malaicu-Hondrari – unul dintre cei mai apreciaţi tineri scriitori romani, poet şi prozator ale cărui cărţi sunt primite cu entuziasm atât de critică, cât şi de public, Corina Săbău – prozatoare de un rafinament deosebit, invitata a festivalurilor europene de literatură şi deja un nume  consacrat în scenaristica de film, ei sunt scriitorii pe care iubitorii de literatură îi vor putea întâlni la Clubul Țăranului pe 5 decembrie, începând cu ora 18.00.

 

În ultima seară a ediţiei din acest an a FILB, cititorii îi vor întâlni pe: Robert Perišić – scriitorul pe care Jonathan Franzen îl descria ca pe „o lumină strălucind de inteligenţă şi sclipind de ironie, care ne schimbă imaginea pe care o aveam despre Croaţia de după război: aceasta nu doar supravieţuieşte, dar şi contează”, Kei Miller – un poet şi prozator a cărui voce a devenit, în ultimii ani, inconfundabilă, un adevărat mesager al luminii, Adrian Şchiop – prozator a cărui literatură a devenit marcă înregistrată, autorul unui roman despre care se spune că ar fi revelaţia anului 2013 în România, şi Andrei Dósa – poet din noua generaţie care, încă de la debut, a făcut senzaţie prin rafinamentul şi luciditatea unei scriituri ce-l individualizează pe  scenă literară românească.

 

Venirea scriitorilor străini în România este posibilă datorită sprijinului primit de la: British Council – cel mai important partener, cu care FILB colaborează cu succes de 3 ani, ArCub, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti – de asemenea, un partener de încredere, cu care FILB colaborează de 3 ani, Centrul Natonal al Cărţii, Ambasada Israelului în România, ICR, Clubul Taranului, Muzeul Literaturii Romane, Carturesti şi Traduki.

 

Scriitori care au participat la ediţiile anterioare ale FILB:

Jonathan Coe, Will Self, George Szirtes, Paul Bailey, Andrew Cowan – Marea Britanie / Attila Bartis, György Dragomán, Ádám Bodor, Sándor Zsigmond Papp, Mátyás Dunajcsik – Ungaria /  Philip Ó Ceallaigh, Declan Meade – Irlanda / Jean Mattern – Franţa / Zahăr Prilepin – Rusia / Daniel Boyacioglu – Suedia / Goce Smilevski – Republica Macedonia / José Luís Peixoto – Portugalia / Georgi Gospodinov, Alek Popov – Bulgăria / Juli Zeh, Dieter Schlesak – Germania / Wojciech Kuczok – Polonia / Roman Simić  – Croaţia / Ardian-Christian Kuciuk – Albania / Ognjen Spahić – Muntenegru / Miţos Micleusanu, Mihail Vakulovski – Republica Moldova / Dubravka Ugrešić – scriitoare născută în Croaţia, dar stabilită în Olanda / Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Radu Aldulescu, Mircea Dinescu, Filip Florian, Varujan Vosganian, Adriana Babeţi, Petru Cimpoeşu, O. Nimigean, Dan Sociu, Lucian Dan Teodorovici, Răzvan Petrescu, Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Radu Pavel Gheo, Cecilia Ştefănescu, T.O. Bobe, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Cezar Paul-Badescu, Simona Popescu, Coşti Rogozanu, Ana Maria Sandu, Elena Vladareanu, Mihai Mateiu, Adina Rosetti, Lavinia Branişte, Matei Florian, Vasile Ernu  – România

Iniţiat, în 2008, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Oana Boca şi Vasile Ernu, FILB este, astăzi, cel mai important festival independet şi internaţional de literatură din România. Din 2012, Ioana Gruenwald s-a alăturat echipei de organizatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here