Presimt că–n viitorul apropiat o să auzim tot mai des un substantiv – schimbare – care rostit de o seamă de aspiranți la statutul demnitarului plățit din impozitul smuls de stat nouă, reușește să enerveze, pentru că, știm, nu are nici un fel de acoperire și este spus doar de dragul de a fi spus. Bun.
Și de ce ne este repetat? Simplu. Cei ce fac treaba asta mizează pe memoria scurtă a celor mulți sau pe faptul că vor reuși să le ia fața cu vreo găselniță de laborator. Dacă le iese încă o dată, vom afirma din nou – ne merităm soarta! – ca o explicație universală pentru imbecilitatea la nivel de populație de a pune ștampila fără a folosi creierul.
Dar, să gândim un pic. Oricum, din patru în patru ani se schimbă câte ceva. Da? A folosi sintagma mereu și mereu e o lipsă de imaginație sau mai grav, ignorarea inteligenței spectatorilor. Asta una.
Pe de altă parte, tot mai multă lume este convinsă de faptul că nu se schimbă nimic, în istoria recentă a alegerilor de la noi, marea problemă a fost combaterea absenteismului prin scoaterea lumii la vot cu orice preț, în loc să fie dezbateri reale pe ceva constructiv. Și pentru asta s-au creat diferite istorii, mai mult sau mai puțin împrumutate din regimuri dictatoriale de tristă amintire.
Și aici mă refer la turismul electoral până la îndemnuri ultimative de eradicare a ciumei roșii, care a venit după cea portocalie și tot așa. O parte s-a conformat și a mers. Ce-a ieșit, văd acum, iar cei ce au luat ceea ce credeau că au dat gratis partidoiului, le vine greu să creadă că au putut fi atât de naivi.
Îmi aduc aminte de o declarație a Elenei Udrea, luată cam pe șest și-n care a recunoscut cantitatea uriașă de minciuni din campaniile electorale. Ei bine, lumea s-a uitat la decolteul distinsei și nu la adevărul plesnit într-un moment de rătăcire (sic!).
Și cu toate astea „schimbarea“ încă ține la public. „Să plece, dom’le, că a stat destul!“ – de parcă ceea ce contează este timpul consumat și nu lista lucrurilor duse la bun sfârșit. În ciuda anvergurii, schimbarea, ca și concept este destul de fragil și nu este acoperit decât cu gesturi de salon.
Se schimbă pe ici colo câte ceva, dar despre o acțiune în conținutul procesului nu pomenește nimeni nimic. Nu putem avea pretenția de la nimeni că va schimba ceva, în sensul termenului, pentru că acesta nu este explicitat. Singurele schimbări enunțate sunt cele de fotolii. Nimic despre cum vom avea un trafic mai fluent, cum vom plăti mai ușor, cum vom trăi mai digital etc.
Așa că, mai dați-o naibii de schimbare și arătați-ne o rețetă de tocană sau de cultivat ciuperci. Vom fi mai câștigați, decât să visăm autostrăzi, taxe mici, salarii ca-n vest, străzi ca-n palmă, plus alte nefăcute și să constatăm, post factum, că cel ce a promis toate acestea și-a mai tras o vilă, încă o limuzină, bașca familiei domniei sale îi merge de parcă i s-ar pune drojdie în tot ce face, în vreme ce noi ne vom mai trage câte un șut în neuronii capului – „ … băi, ce prost am fost, schimba-ți-aș!“ Judecați!
Numai de bine,
Văru
