Scandalagiii de la Mitropolie au fost reținuți de poliție

La data de 03 septembrie a.c., în jurul orei 16.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre un scandal ce s-ar fiiscat între mai multe persoane, care se aflau încurtrea Catedralei Mitropolitane Iaşi.

Urmare a sesizării, la faţa locului s-au deplasat, de îndată poliţiştii Secţiei 3 Poliţie, luptătorii Serviciuluipentru Acţiuni Speciale, poliţiştii locali şi jandarmiipentru aplanarea conflictului, fiind conduse la sediulPoliţiei Municipiului Iaşi, pentru verificări 19 persoane, din judeţul Vaslui.

O echipă de poliţişti din cadrul Secţiilor 1-6 Poliţie şiBiroului de Investigaţii Criminale a derulat verificărilepentru clarificarea situaţiei de fapt, în cauză fiindîntocmit un dosar penal în care se efectuează cercetărisub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a ordiniişi liniştii publice.

În baza probatoriului administrat în cauză, trei bărbaţiau fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiindintroduşi în Arestul I.P.J. Iaşi, urmând ca la data de 4 septembrie a.c., aceştia fie prezentatţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale.

Persoanele implicate în conflict au refuzat depunăplângere prealabilă pentru infracţiunea de lovire saualte violenţe.

De asemenea, toate persoanele implicate în conflict au fost sancţionate contravenţional, conform Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea  măsurilor individuale de protecţie a vieţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here