Incendiu puternic la groapa de gunoi din Țuțora. A fost emis mesaj RO-Alert

Un incendiu a izbucnit duminică la groapa de gunoi din localitatea Țuțora, fiind semnalat printr-un apel la 112. La fața locului intervin mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și operatorul de salubritate.

Focul se manifestă pe o suprafață de aproximativ un hectar, iar intervenția este în desfășurare. Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate mai multe autospeciale de apă și spumă, cisterne pentru transportul apei, precum și utilaje ale Salubris Iași. Alimentarea cu apă este asigurată inclusiv din zona CET 2 Holboca.

Din cauza degajărilor mari de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Țuțora, Prisăcani și Tomești, cu rol preventiv, pentru a evita expunerea la fumul dens.

Pompierii acționează pentru limitarea extinderii incendiului și reducerea poluării, intervenția fiind în continuare în dinamică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here