Fiul lui Tudorel Toader a scăpat de arest. Înalta Curte l-a plasat în arest la domiciliu în dosarul de viol și agresiune sexuală

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți, 3 noiembrie, să înlocuiască arestarea preventivă a lui Alexandru Toader cu arestul la domiciliu. Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader contestase măsura dispusă de judecătorii ieșeni. Decizia instanței este definitivă.

Curtea de Apel Iași dispusese pe 24 octombrie arestarea preventivă a lui Alexandru Toader pentru 30 de zile, la cererea procurorilor. Acesta a depus contestația în aceeași zi.

Dosarul a fost deschis în urma plângerilor unor studente. Procurorii îl acuză pe Alexandru Toader, care a predat la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, de viol în formă continuată, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual.

Minuta instanței:

„Admite contestaţia formulată de inculpatul Toader Ionuţ Alexandru împotriva încheierii penale nr. 1/JDL din data de 24 octombrie 2026, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1011/45/2026. Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în dosarul penal nr. 15504/261/P/2025, privind pe inculpatul Toader Ionuţ Alexandru. În baza art.204 alin.12 din Codul de procedură penală înlocuieşte măsura arestului preventiv privind pe contestatorul inculpat Toader Ionuţ Alexandru cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 19 zile începând cu data de 03.11.2026 şi până la data de 21.11.2026, inclusiv. În baza art.221 alin.1 din Codul de procedură penală dispune ca pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul Toader Ionuţ Alexandru să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără forme legale în …, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. În baza art. 221 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune ca inculpatul să se supună următoarelor obligaţii: – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu persoanele vătămate şi cu martorii din prezenta cauză. În baza art. 221 alin. 4 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu va fi înlocuită cu măsura arestului preventiv sau poate fi reţinută în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de evadare prev de art. 285 alin. 3 lit c din Codul penal. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Toader Ionut Alexandru, (…), arestat preventiv de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.1/UP din data de 24 octombrie 2026 emis de Curtea de Apel Iaşi Secţia penală şi pentru cauze cu minori vizând pe inculpat, dacă acesta nu este arestat în altă cauză şi plasarea în arest la domiciliu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronuntată în cameră de consiliu, astăzi, 03 noiembrie 2026″

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here