Germania – cea mai iubită ţară din lume. Doar grecii îi urăsc pe nemţi

Germania a devenit cea mai apreciată ţară din lume anul trecut, detronând Japonia, deţinătoarea precedentului titlu, se arată într-un studiu efectuat pe 26.000 de persoane, în 25 de ţări, comandat de BBC şi preluat de MEDIAFAX.

Respondenţii au fost rugaţi să clasifice 16 ţări şi Uniunea Europeană, în funcţie de influenţa pe care au avut-o în lume, şi efectele pozitive sau negative ale răspândirii lor.

 

Participanţii la studiu au apreciat că influenţa Germaniei în lume a fost pozitivă în proporţie de 59%, anul trecut. Canada a fost plasată pe locul al doilea iar Marea Britanie a completat podiumul, fiind statul cu cea mai mare creştere în popularitate faţă de anul precedent, arată MEDIAFAX.

 

Un aspect interesant al sondajului este relevat de răspunsurile statelor vecine Germaniei, unde intervievaţii au votat în proporţie covârşitooare în favoarea nemţilor.  Cetăţenii unui singur stat european, din cele luate în calcul la realizarea sondajului, au văzut Germania ca având o influenţă majoritar negativă, respectiv Grecia, unde cancelarul german a fost ironizat de mai multe ori în postura celui de-al patrulea Reich.

 

Iran este statul cu cea mai negativă influenţă la nivel mondial, conform studiului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here