Cumnatul lui Costel Alexe ridică trei blocuri pe un teren aflat la granița dintre municipiul Iași și Miroslava, iar firma care realizează lucrările a derulat și derulează contracte cu Consiliul Județean, instituții subordonate și primării PNL @ La mijlocul lunii decembrie 2024, firma controlată de către Alexandru Dura a primit autorizație de construire pentru cele trei blocuri @ Valoarea declarată a investiției depășește 3 milioane de euro @ Un alt bloc din cadrul aceluiași proiect imobiliar a fost finalizat în vara anului trecut iar apartamentele au fost vândute la prețuri și de 2.000 de euro/mp @ Apartamentele de tip penthouse de la ultimul nivel costă 140.000 de euro sau 170.000 de euro în funcție de dimensiuni @ DH Invest SRL, firma de construcții care ridică blocurile de la Miroslava, este controlată de către omul de afaceri Romică Ursu, despre care presa locală a scris că a falimentat mai multe societăți pentru a scăpa de plata datoriilor către stat, furniziori și alți parteneri @ Roca Villas Residence, proiectul în care au fost plasați banii familiei Alexe, crește de la an la an: 72 de vile și patru blocuri cu zeci de apartamente
Familia șefului CJ Costel Alexe joacă în liga mare a imobiliarilor. Proiectul Roca Villas Residence, dezvoltat la granița dintre municipiul Iași și comuna Miroslava, a ajuns în doar câțiva ani la cifre amețitoare: milioane de euro și zeci de mii de metri pătrați construiți. Dezvoltatorii sunt două firme care s-au asociat în cote egale pentru proiectul Roca Villas. Luxury RC îi are ca asociați și administratori pe cumnatului lui Costel Alexe, Alexandru Dura (50%), și pe Virgil Laurențiu Istrate (50%). Acesta din urmă deține alături de soția sa cea de a doua firmă asociată în proiect, Autozoom Development Grup SRL. Alexandru Dura este căsătorit cu Adina (fostă Alexe), sora șefului CJ Costel Alexe.
La sfârșitul anului 2024, pe 17 decembrie, Primăria Miroslava a emis pe numele celor două firme o nouă autorizație de construire pentru ansamblul Roca Villas: trei blocuri de apartamente cu o valoare estimată a investiției de 15.882.448 lei, echivalentul a peste 3 milioane de euro. Valoarea a fost calculată pe baza devizelor estimative de lucrări în vederea stabilirii taxelor specifice (taxă autorizație, taxă OAR etc). Documentul publicat pe site-ul instituției menționează construirea a „trei locuințe colective, parc cu loc de joacă, amenajare spații verzi, parcări, împrejmuire, organizare de șantier, suprafață construită: 8.878 mp, suprafață utilă: 6.954 mp”.
Lucrările au demarat cu repeziciune. Până în prezent au fost efectuate săpăturile pentru fundație și a fost turnat primul strat de beton peste sol pentru primul bloc dintre cele trei autorizate.
Alături a fost finalizat prima clădire de apartamente din cadrul proiectului, un bloc cu spații comerciale la parter și apartamente la etajele 1, 2 și mansardă. Autorizația de construire a fost eliberată în februarie 2022, iar în vara anului 2024 lucrările au fost finalizate, în luna august fiind emis certificatul de edificare în baza căruia au fost intabulate apartamentele.
La mansardă au fost amenajate apartamente penthouse care sunt scoase la vânzare la prețuri accesibile doar pentru anumite categorii de clienți. Un penthouse cu două camere, o suprafață locuită de 50 metri pătrați și cu o terasă de 70 metri pătrați se vinde cu 140.000 de euro. Un alt tip de penthouse de 75 metri pătrați și cu 57 de metri pătrați de terasă este scos la vânzare pentru 170.000 de euro.
Apartamentele de la nivelurile inferioare au fost vândute cu prețuri cuprinse între 1.000 și aproape 2.000 de euro/mp. Spre exemplu, o familie care a achiziționat un apartament de 50 metri pătrați cu balcon de 10 metri pătrați și cu un loc de parcare a achitat 98.500 de euro firmei deținute de către Alexandru Dura, cumnatul lui Costel Alexe. Un alt apartament cu dimensiuni apropiate și cu loc de parcare a fost vândut în aceeași perioadă cu aproximativ 94.500 de euro.
Firma care construiește blocurile familiei lui Alexe are contracte cu CJ și primării PNL
Firma DH Invest SRL a fost aleasă antreprenor general pentru construirea locuințelor colective din cadrul proiectului Roca Villas. Societatea este controlată de către omul de afaceri Romică Ursu. Despre acesta, presa locală a scris că a deținut mai multe companii pe care le-a falimentat pentru a scăpa de plata datoriilor pe care le avea către stat și furnizori. Firma din Dancu, la care administrator figurează în prezent Elena Ursu, a fost înființată în 2016 și se mândrește pe propriul site cu un portofoliu mare de clienți printre care se numără instituții publice dar și companii private. De altfel, proiectul Roca Villas se află în capul listei la categoria „Complexe rezidențiale” pe site-ul firmei DH Invest SRL.
Printre instituțiile publice care derulează sau au derulat contracte cu DH Invest SRL se numără și Consiliul Județean Iași, instituții subordonate acestuia sau primării conduse de colegii liberali ai președintelui Costel Alexe.
Spitalul de Boli Infecțioase, aflat în subordinea Consiliului Județean Iași, a încredințat în septembrie 2020 un contract de aproximativ 1,6 milioane de lei firmei DH Invest SRL având ca obiect „consolidare, reabilitare și refuncționalizare Pavilion”. Acest contract a fost încredințat în ultimele zile de mandat ale fostului președinte CJ Maricel Popa, dar s-a derulat sub conducerea lui Costel Alexe.
În octombrie 2022, când Costel Alexe se afla în toiul primului mandat de președinte, Consiliul Județean Iași a încredințat tot către DH Invest SRL un contract pentru lucrări de reparații la sediul Centrului Militar Zonal, valoarea acestuia fiind 32.000 de lei.
Primăriile conduse de liberali au încheiat la rândul lor alte contracte de milioane de lei cu firma care construiește blocurile Roca Villas.
În 2021, primăria Ceplenița, condusă de Dumitru Laiu (PNL) a încheiat un contract de 600.000 lei cu DH Invest SRL pentru lucrări la un dispensar sătesc.
În mandatul fostului primar PNL al comunei Trifești, Alexandru Ivănucă, firmei lui Ursu i-a fost atribuit un contract de 490.850 lei în vederea reabilitării unei școli din comună.
Și Primăria Aroneanu, condusă de Benone Moruzi, unul dintre cei mai influenți primari PNL din județ, a încredințat către DH Invest SRL un contract de 1,4 milioane lei pentru execuție lucrări pentru obiectivul: „Înființare centru de zi și unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice în comuna Aroneanu, județul Iași”.