Condițiile libertății în Europa multiculturală, la Institutul Francez din Iaşi

În cadrul seriei de evenimente „Débat d’idées”, Institutul Francez din Iaşi, editura Adenium şi revista „Timpul” organizează vineri, 5 februarie, ora 17.00, în galeria „Benjamin Fondane”, dezbaterea „Condiţiile libertăţii în Europa multiculturală”.

 

Invitaţii vor avea drept punct de plecare două volume publicate de editura Adenium în colecţia „Headline”, „Je suis Charlie? Regândirea libertății în Europa multiculturală” (coordonator Sorin Bocancea) și „Dialogul religiilor în Europa unită” (coordonatori Iulia Badea-Guéritée și Alexandru Ojică).

 

Sorin Bocancea prefațează premisele dezbaterii: „Cum fiecare generație ia lumea de la capăt, și valorile trebuie redefinite pentru fiecare generație. Și în timpul războaielor religioase din Europa, și în timpul atentatului din 7 ianuarie 2015 tot despre libertate s-a vorbit. Nu a fost ea bine definită până acum? Ba da. Doar că fiecare epocă cere redefinirea acelorași valori, pentru ca ele să aibă eficiență.”

 

Evenimentul va fi moderat de conf.univ.dr. George Bondor, redactor-șef al revistei de cultură contemporană TIMPUL și îi va avea ca invitați pe prof.univ.dr. Sorin Bocancea, prof.univ.dr. Daniel Șandru, conf.univ.dr. Lucian Dîrdală și conf.univ.dr. Bogdan Ștefanachi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here