Generalul Vasile Roman: ”Chirica e conștient că frânghia este aproape de par! I-a scăzut simpatia și mai ales credibilitatea.”

Generalul Vasile Roman, fost consilier al primarului Iașului, acuză modul în care este condus orașul de către Mihai Chirica. Într-o serie de postări pe Facebook, Vasile Roman pune degetul pe rană și arată situația imorală și ilegală în care se scaldă primarul Mihai Chirica. Roman atrage atenția asupra faptului că primarul este condus doar de interesele financiare și că edilul Iașului a ajuns un fel de Liviu Dragnea de provincie: “Trăim într-un oraș în care imoralitatea este la rang de virtute. Avem o acceptare tacită a tuturor afacerilor oneroase. Reacțiile politicienilor sunt de fațadă. Banii vorbesc.  Cetățenii tac și se lasă mințiți sau manipulați cu spațiu verde, băncuțe sau drapele tricolore. Cred că vine vremea schimbării pentru că în caz contrar ne vom teleormaniza.”

Roman a fost colaboratorul lui Chrica și-a dat demisia din funcția de consilier al primarului în urmă cu aproximativ doi ani nemulțumit fiind de modul cum acesta administrează orașul. Generalul Vasile Roman a continuat postările împotriva primarului Mihai Chrica luând apărarea jurnaliștilor care îl critică pe edil.

La anunțul editorului Reporter de Iași, Gabriel Gachi, privind interzicerea instituției media în Primăria Iași de către Mihai Chirica, Vasile Roman a luat atitudine criticând decizia abuzivă a primarului. ”Reacțiile primarului sunt explicabile. Conștientizează că ceea ce își imaginează despre sine este departe de realitate. Acțiunile sale sunt predictibile pentru că e conștient că frânghia este aproape de par. Mai mult, a început izolarea, au dispărut apărătorii, i-a scăzut simpatia și mai ales credibilitatea. Cum va fi de acum înainte? Așa cum a învățat … va arunca cu vorbe urâte în toți cei ce critică și cu vorbe patriotarde către mase.”

Într-un schimb de replici pe această temă cu editorul Gabriel Gachi, Roman a făcut apel la unitate pentru a salva orașul din mâinile primarului Mihai Chirica: ”Nu capitulăm. Eu cred că trebuie să ne unim. Nici nu a început confruntarea. Suntem la încălzire.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here