Destin înfiorător pentru un tânăr de 22 de ani din Iași, implicat într-un accident în Londra. George Ciortan a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa strada. Tânărul a murit din cauza rănilor grave.
Accidentul a avut loc pe 17 februarie într-o intersecție din Ilford, o suburbie din estul Londrei.
Ziarul Ilford Recorder citat de observator.tv scrie că George Ciortan a fost spulberat de un autoturism BMW X5. Mama tânărului originar din Iași susține că fiul ei a traversat strada pe trecerea de pietoni. La fața locului a fost trimis un elicopter pentru a-l transporta la spital pe bărbatul care a fost grav rănit. George Ciortan a murit câteva ore mai târziu. În urma impactului, șoferul a oprit după ce l-a lovit pe român, iar este cercetat în stare de libertate de anchetatorii britanici.
Citeste si: Un AVION s-a PRĂBUȘIT. Un MORT și un rănit
Poliția din Londra a făcut un apel către martori pentru a furniza informații despre cum s-a petrecut accidentul. În zona în care a avut loc tragedia, prietenii și rudele lui George au făcut un altar din lumânări, flori și fotografii ale tânărului.
Îndoliată, mama românului a lansat un apel pe Facebook pentru a repatria trupul fiului ei.
„Având doar vârsta de 22 de ani, fiul meu a decedat în urma unui accident de maşină (pur şi simplu a fost lovit de un BMW Seria 5, în timp ce dorea să traverseze strada pe trecerea de pietoni, duminică. După ce a luptat pentru viaţa lui timp de mai multe ore, inima lui a cedat, pierduse mult sânge. (…) Un înger cu suflet curat pe care Dumnezeu a decis că vrea să îl aibă lângă el”, a scris în mesaj mama tânărului.
Citeste si: Accident grav, produs de un şofer care s-a speriat de poliţiştii din filtrul pentru pesta porcină africană
Potrivit sursei citate, trupul neînsufleţit al lui George este în prezent la morga Spitalului The Royal London Hospital.