Se construiește în oraș și prin jurul său, că mâine-poimâine n-o să mai fie orașul celor șapte coline, ci al celor fără număr.
Asta nu-i chiar așa de rău, pentru că, e normal să evoluăm. Dacă nu pe verticală, măcar pe orizontală. Toate bune și frumoase, dar cei ce construiesc en gros, recte dezvoltatorii, n-au cum să facă case pe repede înainte, pentru că le trebe acte și astea nu-s chiar ușor de obținut.
Așa că, mai o cunoștință, mai un plic și … intră pe fir flăcăii de la trei litere și iar nu e bine. Și cum cărțile în domeniu îs cam făcute, un eventual novice n-are șanse și e forțat să se ajute de lege.
Numai că aici altă belea. Aflați că la instituția pomenită mai la deal sunt și cadre din judiciar și printre ele doi Țurcani. Unul e pe treaba lui, altul le poartă de grijă la o seamă de inși care fac blocuri ca nu cumva să fie deranjați.
Și unde nu vine un nene proaspăt lansat în imobiliare să i se plângă că nu știu care șalău îi pune bețe-n roate și nu-l lasă să prospere. La așa o pricină, nea omu este trimis repejor la plimbare cu tot cu jalbă, că „nu-i treaba instituției să gestioneze“ trebușoara asta, dar după ce creștinul o închis ușa, mnealui face bine si-l sună pe omul din plângerea venitului – „bre, vezi că, cutare vrea să te toarne la noi. Ia-n vezi ce faci …“.
Și onorabilul face. Pune mâna pe telefon și … nu vreți să știți cam cât se face tensiunea celui ce l-o mâncat în trei litere să se jăluiască lui dom Țiprian. Deci, grijă mare.