S-a dovedit: Orban este un Johannis mai mic!

Am băgat de seamă că de-o bucată de vreme, Casa Regală obișnuiește să recompenseze simbolic supușii cu merite și distincții, în felul ăsta împușcând doi iepuri deodată.

Unu, că unge protagonistul pe suflet, și doi, acesta sigur o să mai povestească la încă vreo zece ce-o pățit. La recentul eveniment din seria amintită, a fost prins și junele nostru edil, bașca baron, unde a luat o distincție pentru servicii aduse instituției de care facem vorbire.

Și cum la un asemenea eveniment sunt prezenți din mai multe medii, domnul pomenit anterior s-a pomenit cearcăn la cearcăn cu actualul premier, prilej cu care a schimbat oarece vorbe la fereală.

Și dacă ceilalți recompensați de Principesa Margareta erau radioși și pătrunși de emoția momentului, după discuția pomenită primarul nostru s-a făcut ca steagul partidului care l-o aburcat în scaun, adică roș, și orice urmă de zâmbet a fost redus din fașă.

Surse din anturaj pomenesc cum că domnu Orban i-ar fi confirmat ceea ce i s-a dat de înțeles la vizita lui Johannis, de data asta cu subiect și predicat – acces denied în PNL. Urmarea? Acu rămâne de văzut.

Ori se întâmplă o minune și se deschide o poartă cu absorbție în partidoi și-n felul ăsta primarul nostru o să aibe un partid în spate, ori rămâne independent și se bazează pe procentele din sondajele recente, rugându-se să nu fi fost făcute pe genunchi și să trezească ca Geoană: seara primar, dimineața nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here