Moş Traian Dobre, dr. ing. ec. jurist etc, va fi academician în Botswana şi dr. h. c.  în Croaţia

 

Aţi dat cumva, din întîmplare, peste mesajele video trompeţite, cu ocazia sărbătorilor iernatice, de tot felul de personaje bahluieze, şi difuzate pe bani de tembeliziunile locale ?  Atunci sper că n-aţi ratat minunata prestaţie a unui moş milionar, ex-deputat PSD-ist, care trage la camerele TV ca  musca la cîrnat, fiind ” moderator ” la vreo două emisiuni de la televiziunile din mahalaua ieşeană, plus ” invitat ” peste tot unde e un scaun gol.

E’zact, despre moş Traian Dobre e vorba. Sau, mai e’zact ( pardon, scuzaţ’ … ) despre dr. ing. ec. jr. Traian Dobre, ca să cităm precis din auto-prezentarea televizionistică a lui moş Sacîz de la COMAT. Nţ, ” jr ” nu e de la ” junior „, cum ar crede fraierii de la ţară, ci de la ” jurist „, după cum au precizat surse de încredere din interiorul Şcolii Profesionale de Diplomărie Juridistică şi Ficţionăristică ” Mache, Lache şi-un praz verde „.

Trecînd cu greu peste buhnitul de rîs şi de compasiunea faţă de moşii cu tălăngi multiple şi tichie de mărgăritar cu clopoţei, aceleaşi surse au precizat că moş Sacîz mega-multiplul licenţiat & multi-lateral dezvoltat va primi, în curînd, ca o recunoaştere a competenţelor sale renascentiste, două importante titluri academice. Astfel, Academia Monetară din Botswana îl va primi ca membru onorific al acestui organ de largă recunoaştere mondială, răsplătind astfel studiile sale pe tema măririi masei monetare botswaneze, în special celebrul opus analitic ” Pendula şi prefectura. Studiu comparativ-cooperativ „.

De asemenea, o cunoscută universitate inghinalică dintr-un celebru oraş din Croaţia îi va decerna savantului ieşean titlul de ” Doctor hormonis pausa „, pentru seria de studii reunite în volumul ” Pendula calului în vîrful dealului. O viziune asupra boom-ului de tip cabalin „. Cu acest prilej, dr. ing. ec. jr. Traian Dobre îşi va lansa un nou volum de studii interdisciplinare – ” Tizîcul, chintesenţa a şasea „.

În noul său opus magistral, savantul ieşean analizează simbioza perfectă dintre materiile care compun tizîcul, prognozînd că viitoarele rachete spaţiale vor zbura fiind propulsate de acest combustibil tradiţional din satele Moldovei. De asemenea, dr. ing. ec. jr. Traian Dobre atrage atenţia, în noul său volum analitic, asupra importanţei găinaţului de guguştiuc, ignorat pe nedrept, în mod sistematic, de majoritatea specialiştilor în surse de energie bio.

Dă-i înainte, nea Traiane, nu te lăsa ! Abia aşteptăm studiile despre regimul moştenirii la pîrşii de mesteacăn şi importanţa biogazului în declanşarea Războiului Celor Două Roze. Sau viroze, ori rozete, n-ar importanţă, las’ că ne lămureşti matale, cînd ăi lua Nobelul pentru decalotare polară la Polul Sud.

Nu, polul nu-i neam cu oraşul ăla din Croaţia şi nici cu moneda din Botswana.Şi nici cu monopolul. Doar cu Paula Seling ( pardon, scuzaţi ), da’ numa’ cînd moneda botswaneză e în inflaţie accelerată. Ca moşii care umplu televizoarele, în loc să-şi vadă de biogazul din dotare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here