MINA Pop-Up se deschide joi, 13 iunie, la Palas Campus. Ghidul muzeului va fi un avatar AI

Joi, 13 iunie 2024, la Palas Campus se deschide MINA Pop-Up, expoziţia itinerantă a muzeului imersiv al noilor arte, MINA. Ieşenii vor putea să admire expoziţii multimedia aduse în premieră la Iaşi, printre care: „Van Gogh”, „Constelații Interioare” – o incursiune în mitologie și proiecția pentru copii „Lumea Subacvatică”. Vizitatorii vor fi întâmpinați de MINA, un ghid creat prin inteligență artificială, un avatar AI special pregătit, care redefinește experiența vizitatorilor muzeului prin oferirea de informații cuprinzătoare și ghidare într-un mod inovator. Preţul unui bilet porneşte de la 30 de lei şi include accesul la toate cele trei expoziţii. Până în acest moment s-au vândut deja peste 1.500 de bilete.

 

Spațiul MINA Pop-Up este un cort de 450 mp, cu proiecții 360º, organizat împreună cu Palas Campus, pe strada Iancu Bacalu, la 10 minute distanță de Palatul Culturii. MINA Pop-Up va avea loc între 13 iunie și 10 septembrie, perioadă în care vor fi prezentate mai multe spectacole imersive și instalații interactive.

 

Vizitatorii MINA Pop-Up vor fi întâmpinați în lobby-ul spaţiului expoziţional de către MINA, un ghid dezvoltat pe baza celor mai eficiente și a celor mai noi modele de rețele neurale. Pe lângă ChatGPT, au fost integrați mai mulți algoritmi de inteligență artificială pentru fiecare componentă din pipeline-ul său, cum este și Audio2Face de la NVIDIA Studio, prin care este animat, în timp real, chipul avatarului 3D, transformând ceea ce spune în animația prin care clipește și mișcă gură. Toate aceste lucruri îi permit să interacționeze cu publicul cât mai natural, prin faptul că este capabilă să audă întrebările, să gândească răspunsurile și, apoi, să le comunice. Experiența se desfășoară în timp real, iar vizitatorii pot purta o conversație cu un avatar umanoid futurist. Fiecare conversație este unică, reflectând complexitatea și adaptabilitatea acestei entități AI.

 

O altă instalație interactivă şi inovatoare, ce utilizează inteligenţa artificială, este lucrarea „Neural Mirror”, creată de Alex Cioacă şi One Night Gallery și prezentată de Daikin. Aceasta analizează mai multe stiluri artistice, ulterior transpuse în imaginile captate în timp real. Instalația a reprezentat România, anul trecut, la Festivalul Luminii din Bruxelles și este concepută cu ajutorul unor rețele neurale și al unui sistem de învățare aprofundată. Publicul poate experimenta un transfer în timp real al propriei imagini în stil artistic.

 

Program

 

MINA Pop-UP va fi deschis de luni până vineri, în intervalul orar 12:00 – 21:00 (ultimul acces este de la ora 20:15), iar sâmbăta și duminică, între orele 10.00 – 21:15 (ultimul acces este de la 20:30).

 

Spectacolul imersiv „Van Gogh”, disponibil până pe 10 septembrie şi prezentat de George.BCR, va prezenta peste 80 de opere create de Van Gogh, picturi, desene și schițe.

 

„Lumea Subacvatică” va fi disponibil până pe 28 iulie. Acest spectacol, prezentat de Kaufland România, este dedicat copiilor și își propune să ofere celor mici o călătorie fascinantă prin apele din țară, Delta Dunării și Marea Neagră, dar și în adâncurile Oceanului.

 

Între 13 iunie și 28 iulie, vizitatorii MINA Pop Up Iași vor putea admira și expoziția „Constelații Interioare”, care include 21 de lucrări de artă ce reflectă pasiunea lui Alex Nimurad (ilustrator, designer, art director și protagonist al celei de-a 23-a ediție One Night Gallery) pentru mitologie, artă clasică și design contemporan. De pe 28 iulie vor fi lansate alte două noi spectacole imersive.

 

Bilete

 

Pentru spectacolele MINA Pop-Up prețurile sunt de 40 lei/adult și 30 lei/copil până în 12 ani. Copiii sub 3 ani au acces gratuit, iar studenții beneficiază de 20% reducere în baza carnetului de student.

 

Pentru grupuri școlare formate din minimum 20 de copii, prețul va fi de 20 de lei/persoană, iar pentru programare este necesar un mail la adresa kids@minamuseum.com.

 

Este oferit și un discount de 20% pentru cei care achiziționează cu cardul George de la BCR. Reducerea se aplică direct, în momentul finalizării comenzii, după introducerea datelor de card, însă nu se cumulează cu celelalte reduceri.

 

Toate intervalele sunt cu acces general, cu excepția ultimelor două din fiecare zi, care sunt rezervate doar adulților și copiilor peste 10 ani.

 

Biletul achiziționat are valabilitate și permite accesul doar în ziua rezervării. Este recomandat ca vizitatorii să respecte intervalul orar pentru care este achiziționat biletul. Biletele se pot cumpăra direct de pe site-ul www.minamuseum.com/minapopup/, dar și de la locația MINA Pop-Up.

 

Vizitatorii MINA Pop Up pot utiliza parcarea subterană a Palas Campus, prima oră fiind gratuită. În weekend, parcarea este, de asemenea, gratuită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here