Învață pentru a fi șomeri. 17.000 de ABSOLVENȚI au solicitat, în iulie, AJUTOR DE ȘOMAJ

Peste 17.000 de absolvenţi au solicitat indemnizaţia de şomaj în luna iulie, dintre care aproximativ 16.200 provin din învăţământul liceau şi postliceal, a anunţat, miercuri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

 

Absolvenţii pot obţine indemnizaţia de şomaj dacă în 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă ori la un furnizor de servicii specializate acreditat.

Potrivit ANOFM, de la începutul lunii iulie şi până în prezent s-au înregistrat 17.501 absolvenţi, dintre care 16.297 provin din învăţământul liceal şi post-liceal, 364 din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar 840 din învăţământul universitar.

În luna iunie s-au înregistrat 3.970 de absolvenţi, dintre care 3.404 provin din învăţământul liceal şi post-liceal, 466 din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar o sută din învăţământul universitar.

Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi se acordă la cerere, lunar, pe o perioadă de şase luni, în sumă fixă, respectiv 250 de lei, aceasta reprezentând 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, de 500 de lei.

Indemnizaţia poate fi acordată de la data expirării perioadei de 60 de zile de la absolvire, în care solicitanţii nu au reuşit să-şi găsească un loc de muncă, respectiv de la data absolvirii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap. Solicitanţii trebuie să facă dovada că nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului şi nu realizează venituri sau obţin, din activităţi autorizate, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, de 500 de lei.

Data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei înscrise pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire.

Indemnizatia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.

Absolvenţilor care se înscriu la agenţiile de ocupare pot beneficia de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă şi formare profesională gratuită.

 

(Sursa: Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here