Strigăt de disperare Florin Constantin (ex-Divertis): ”Ne vom muta în ruinele blocului aflat în prăbușire”

Deși au trecut 9 luni de zile de la tragedia cutremurătoare din Copou, de pe str. Văscăuțeanu, când datorită unei acumulări masive de gaze de la subsol, un bloc a fost spulberat de o explozie teribilă, iar un al doilea a fost deosebit de grav afectat, ancheta procurorilor  bate pasul pe loc. Într-o postare pe site-ul personal, îndrăgitul actor ieșean Florin Constantin, fost membru de al grupului umoristic Divertis, dar și fost sinistrat în urma exploziei devastatoare din Copou, acuză autoritățile de nepăsare, nesimțire și rea-credință. Mai mult, Constantin susține că va înainta o plângere bine- documentată către instanțele judecătorești europene deoarece aici în țară nu mai are nici un fel de speranță și nici un fel de așteptare de la justiție. În cursul lunii mai 2017, actorul, însoțit de sinistrații din blocul groazei, dar și de cei care au avut de pătimit în urma dezastrului, amenință că se vor muta în ruinele care au mai rămas în picioare, într-o încercare disperată de a atrage atenția celor responsabili.

Actorul confirmă că va oferi astfel publicului ieșean un eveniment sinistru, intitulat sugestiv “spectacolul morții”.

Indignat și revoltat totodată de faptul că procurorii ieșeni tergiversează finalizarea anchetei în dosarul tragediei petrecute în august 2016, în Copou, în apropierea Institutului Teologic Romano-Catolic, când zeci de locatari au fost răniți ca urmarea a unei explozii masive, actorul Florin Constantin, zis și Stamină, a postat pe Facebook o scrisoare cutremurătoare. Fostul membru al trupei Divertis arată că la aproape 9 luni de la tragedie, anchetatorii se fac că plouă iar mult-așteptatele expertize ce ar putea clarifica tot ceea ce s-a întâmplat atunci întârzie nepermis de mult. Contactat telefonic de jurnaliștii de la 7 Est, Constantin s-a arătat foarte supărat pe procurorii ieșeni care se ocupă de acest caz și a amenințat că va trimite plîngeri către toate instanțele europene.

“ E.ON nu are calitate procesuală, deci nu poate acorda despăgubiri”

“Până la acest moment nu a fost finalizată nici un fel de expertiză pentru a ne lămuri de cauzele care au provocat explozia. Este inadmisibil. E.ON nu are calitatea procesuală în dosar pentru a putea să acceseze un fond ca să ofere despăgubiri sinistraților ce au avut de suferit. Anchetatorii nu au cerut nici un punct de vedere al E.ON. Și acum, după atâtea luni de zile, procurorii se întreabă dacă explozia s-a datorat apei, vântului sau gazului. Este de neconceput acest lucru. Expertul desemnat nu a produs până acum nici un rezultat oficial. Anchetatorii ar fi trebuit și ei să ofere un punct de vedere în termen 90 de zile. Este atipică tăcerea lor. Surse din cadrul E.ON ne-au spus că expertiza poate dura maxim 30 de zile. De ce nu se sesizează procurorul-șef al Parchetului Curții de Apel Iași sau procurorul general al României. Probabil se așteaptă ca pe marginea acestui caz să se pronunțe forurile judecătorești europene. Eu, împreună cu sinistrații, ne vom muta în curând în ruinele blocului cu pricina, aflat în prăbușire”, a susținut dezamăgit, actorul Florin Constantin, cel al cărui apartament de 4 camere, din zona cu pricina, a fost spulberat în totalitate în urma exploziei.

Protest dur pe Facebook

În mesajul său cutremurător de pe facebook, Constantin mai arată că toți răniții din explozia blocului de pe Văscăuțeanu ar fi primit “praful de pe tobă” de la cei responsabili.

florin constantin“ Ce mai înseamnă urgență la guvernanții de azi. Se vede treaba că 9 luni în cazul a 2 morți, 8 răniți, un bloc distrus și 15 familii evacuate… O fi mult?.. o fi puțin? Cam cât ar putea primi o familie care s-a văzut în stradă fără nici o vină, fără nimic din ceea ce a muncit o viață? De la guvern, 6000 de lei. O fi mult, o fi puțin?  Ce s-a mai întâmplat în cele 9 luni de la explozie? Aici răspunsul e simplu: NIMIC!!! ABSOLUT NIMIC!!!. După evacuarea în condiții dramatice a blocului, am fost chemați să dăm declarații la procuratură și la poliție în ideea că s-ar declanșa o anchetă judiciară. Nu s-a declanșat nimic în afară de explozie, întrucât, iată că după 9 luni nu a apărut la presupusul existent dosar, nici măcar o nenorocită de expertiză judiciară care să ateste că explozia a avut loc datorită gazului metan și că blocul nu mai poate fi locuit!”, arată Constantin

“Nu vă fie teamă anchetatori, n-am să vă influențez somnul și nesimțirea”

“În absența unei astfel de simple hârtii doveditoare, nu există inculpat deci nu ai pe cine chema în judecată într-un eventual proces și nici nu ai cui cere niște eventuale despăgubiri fiindcă nu există nici o pagubă expertizată. Armata de avocați angajați, schimbați și reschimbați de noi nu a făcut și nici nu va face nimic pentru că interesul lor este ca perioada de plată să fie cât mai lungă. Concret, singurul sfat primit a fost să stăm liniștiți până la apariția unei presupuse expertize și nu care cumva să deranjăm procurorul sau justiția cu vreo întrebare despre niște eventuale termene, întrucât aceasta ar însemna influențare. Nu vă fie nici teamă și nici rușine dragă procuratură și dragă justiție românească, n-am să vă influențez nici somnul și nici nesimțirea cu nici un termen și cu nici o întrebare, m-am lămurit pe deplin și ce înseamnă urgență și care este valoarea unei case și a unei familii în România”, a conchis, supărat, artistul ieșean.

Se încearcă o mușamalizare? 

Până în prezent, specialiștii de la INSEMEX Petroșani, cei care se ocupă de expertizele tragediei din Copou, nu au oferit un răspuns final privind cauzele producerii exploziei. Experții au confirmat însă că au descoperit o mare cantitate de gaze în canalizarea imobilului. La data respectivă, directorul științific al INSEMEX, Constantin Lungu a precizat că atît în curtea imobilului cu pricina, cât și prin împrejurimi, s-au găsit concentrații mari de gaz. Mai mult, chiar și reprezentanții E.ON au recunoscut atunci că țeava de gaz era spartă în trei locuri și nu mai fusese reparată de zeci de ani.

În blocul groazei nu mai poate locui nimeni

Amintim că, la începutul lunii august 2016, o explozie devastatoare s-a produs    într-un imobil din Copou, în urma unei acumulări de gaze. O bubuitură puternică a scos din casă zeci de ieșeni și a băgat panică în alte câteva sute de oameni. Ceea ce s-a petrecut atunci este greu de descris în cuvinte. Odată cu explozia devastatoare, s-a dat startul unui întreg lanț de verificări și anchete, care nici pînă în prezent nu    s-au finalizat. Cele mai afectate locuințe au fost cele situate la parter, însă avarii serioase au suferit și cele aflate la etajele superioare. În unele locuri, au rămas doar bucăți masive din zidurile blocului, fiind afectată și structura de rezistență a întregului imobil. Mai multe familii au rămas atunci pe drumuri și nu vor mai putea locui vreodată în locuințele distruse. Majoritatea locatarilor afectați stau în prezent pe la rude și prieteni, ori în niște cămine sociale puse la dispoziție de compania E.ON.

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here