Ieşenii vor să stea în faţă. NU MAI SUNT BILETE VIP LA CONCERTUL, DE MÂINE , AL PATRICIEI KAAS

Cele mai scumpe bilete de la concertul Patriciei Kaas, de mâine, din Piaţa Palatului, au fost vândute. Tichetele pentru Secţiunea A, 175 de lei bucata,  şi VIP, 250 de lei biletul, sunt în continuare căutate de ieşeni. Organizatorii evenimentului se aşteaptă la un număr foarte mare de spectatori

 

Pe 19 iunie, Patricia Kaas, una dintre cele mai de succes cântăreţe de limba franceză din lume, va aduce tributul său pentru Edith Piaf, cântând live în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi, cele mai reprezentative piese din cariera artistei.

 

Concertul face parte din turneul de promovare al albumului “Kaas Chante Piaf”, lansat pe 5 noiembrie 2012, pentru a comemora 50 de ani de la moartea cunoscutei artiste Edith Piaf. Acesta cuprinde o colecţie de 21 de melodii care “aduce profunzime şi nuanţe” muzicii lui Piaf şi s-a vândut în peste 16 milioane de exemplare în peste 47 de ţări, reuşind să trezească emoţii profunde şi să încânte audienţa din întreaga lume.

 

 

Spectacolul a fost prezentat, până în prezent, pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii, printre care se numără „Royal Albert Hall”, din Londra, sau „Carnegie Hall”, din New York, şi reuneşte o selecţie cu cele mai frumoase şi emblematice melodii din repertoriul lui Edith Piaf, reorchestrate de Abel Korzeniowski, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film, nominalizat la Globul de Aur.

 

Prin interpretarea lor,  Patricia Kaas doreşte să suprindă şi să transmită emoţia şi trăirile degajate de artistă de-a lungul timpului pe scenă. Pentru a îmbunătăţi experienţa muzicală, Patricia Kaas îşi va surprinde fanii şi cu o coregrafie special pregatită care să ilustreze perfect fragmente din viaţa uimitoare a lui Edith Piaf şi să ofere proiectului şi artistei grandoarea pe care o merită. Mai mult decât atât, decorul va recrea atmosfera Parisului postbelic, prezentând proiecţii video cu imagini inedite din viaţa artistei care a marcat cursul muzicii franceze în prima jumătate a secolului trecut.

 

Aşa cum susţine cântăreaţa Patricia Kaas, “Kaas Chante Piaf” reprezintă omagiul adus unui talent de neegalat şi unei vieţi extraordinare presărată cu agonie, bucurie fără limite şi, nu în ultimul rând, o pasiune eternă pentru dragoste. Este coloana sonoră a unei vieţi pasionate şi a unui artist desăvârşit. Patricia Kaas a crescut ascultând muzica lui Édith Piaf, aceasta fiind chiar inspiraţia care a determinat-o să se lanseze la rândul ei în lumea muzicii.

 

 

Proiectul “Kaas Chante Piaf” este unul muzical în note şi imagini, fiind conceput să depăşească limitele obişnuitului, să meargă dincolo de o colecţie de piese ale lui Edith Piaf deja cunoscute în lume. Pentru a interpreta acest incomparabil artist cu tot respectul pe care îl merită este necesar pe lângă talent şi curaj, şi de o anumită experienţă de viaţă. Astfel, Patricia Kaas a pornit încet, dar sigur, să desfăşoare acest proiect ambiţios în 45 de ţări din întreaga lume, sperând ca acesta să fascineze publicul la fel de mult cum a fost ea fascinată de Edith Piaf. Turneul va continua până la finalul anului 2013, iar România se numără printre aceste ţări, primul concert urmând să aibă loc la Iaşi, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei.

 

Preţuri bilete:

 

VIP – 250 LEI
Secţiunea A – 175 lei
Secţiunea B – 130 lei
Secţiunea C – 100 lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here