Din cele aproape 100 de apartamente noi nouțe construite pentru tinerii și specialiștii în educație și sănătate din orașul Podu Iloaiei, circa 30 de locuințe au fost repartizate fiilor, fiicelor sau altor rude ale primarului, consilierilor locali și funcționarilor din primărie.
Locuințele au fost construite cu fonduri PNRR și sunt oferite în chirie în condiții avantajoase.
Repartizarea locuințelor a fost aprobată în urmă cu câteva zile, pe 28 august, într-o ședință a Consiliului Local.
Mulți dintre beneficiari nu îndeplinesc condițiile de bază. Printre aceștia găsim o elevă de clasa a XII-a (fiica consilierului personal al viceprimarului) sau o angajată a primăriei care anterior a mai beneficiat de o locuință ANL pe numele soțului.
Copii ai consilierilor locali și secretarului primăriei se numără printre persoanele care au primit locuințe. Și nepoata șefului poliției locale din Podu Iloaiei a primit un astfel de apartament.
Și cea care vinde la barul familiei Alexa a primit un apartament de la primărie.
Una dintre beneficiarele unui apartament este chiar fiica unui consilier local care a făcut parte din comisia de atribuire a locuințelor.
7IAȘI a identificat legăturile pe care cei 30 de beneficiari le au cu persoane cu putere de decizie din administrația locală, politicieni sau funcționari publici.
Mai jos, lista cu pile și relații.
Corina Florescu – educatoare Grădinița Podu Iloaiei- Apartamentul 22 de la scara A, lotul 1. Femeia are peste 40 de ani și este simpatizant PNL.
Oana Raluca Musteață – angajată în cadrul Primăriei orașului Podu Iloaiei, a primit apartamentul cu nr. 33 de la Scara A, cuprins în lotul 1. Silviu Musteață, angajat în Primărie, are deja apartament ANL.
Eduard Ioan Borș – fiul lui Emil Borș, șoferului primarului Ioan Alexa, a primit apartamentul cu nr 20, Scara B, lotul 1.

Neculai Tănasă – fiul consilierului local PNL Neculai Tănasă, a primit apartamentul 20, scara A, lotul 1. Alesul local este și nașul primarului Alexa.
Mihai Andrei Bordeianu – funcționar în cadrul Primăriei orașului Podu Iloaiei, s-a clasat pe poziția a noua din lotul 1, apartamentul nr 18, scara B.

Mario Abel Butnaru – fiul consilierului local PNL Corneliu Butnaru, primul pe lista din lotul 2, apartamentul 54, scara A.

Cristian Alexa – nepot al primarului Ioan Alexa, poziția șapte din lotul 2, apartamentul nr.19, scara A.
Georgiana Hagiu – soția lui Mihai Hagiu (administrator Kea True Construct – contracte cu primăria) – apartamentul 21, scara A, lotul 2.
Alessia Ioana Sofrone – elevă în clasa a XII-a, fiica lui Ion Sofrone, fost ales local și actual consilier personal al viceprimarului Ioan Surugiu-apartamentul 42, scara A, lotul 2.
Mihai Călin Vasile – fiul vitreg al secretarului general Iulian Maierean și angajatei primăriei pe probleme cu rromii, Elena Călin-poziția 21 din lotul 2, apartamentul 32, scara A.

Teodora Costin – fiica consilierului local PNL Cornelia Costin, apartamentul nr 44, scara A- lotul 3. Consilierul local a făcut parte din comisia de atribuire a acestor apartamente, fiind desemnată de CL. Tot Cornelia Costin a fost cea care a înlesnit angajarea lui Ionela Alexa, soția primarului la școala Alexandru Ioan Cuza. Fata are apartament și în municipiul Iași, unde locuiește în realitate.
Andreea Elena Gavril – fiica lui Georgeta Gavril, funcționar la Registrul Agricol- apartamentul nr.17, scara B-lotul 4.
Andrei Cătărău – fiul lui Vasile Cătărău, consilier local AUR, apartamentul 36, scara A, lotul 4.
Anastasia Beatrice Sîrghie – fiica unui polițist local din Podu Iloaiei, apartamentul nr.10, scara A-lotul 5.
Denisa Ștefana Zanogea – nepoata Vasile Zanogea, șeful Poliției Locale Podu Iloaiei- apartamentul 29, sacara A, lot 5.

Ioana Luiza Luca – fiica lui Lucian Luca, șofer în primărie-apartamentul 21, scara B, lotul 5.
Ștefana Cristina Bordeianu – angajată la barul familiei Alexa, participantă în campania electorală pentru edil – apartamentul 40, scara B, lotul 5.
Daria Maria Talmaciu – fiica lui Radu Talmaciu, angajat în Primăria Podu Iloaiei-apartamentul 25, scara A, lotul 5.
Marius Ionuț Aluculesei – rudă cu Georgiana Aluculesei, angajată în primărie, apartamentul 9, scara B, lotul 2.
Iuliana Aluculesei – ruda lui Georgiana Aluculesei, apartamentul 25, scara B, lotul 2.
Sergiu Aluculesei – ruda lui Georgiana Aluculesei, apartamentul 16, scara B, lotul 5.
Eduard Teodor Aluculesei – ruda lui Georgiana Aluculesei, apartamentul 12, scara A, lotul 5.

Luca Marin – fiul consilierului local PNL Lucian Marin, apartamentul 24, scara B, lotul 2.
Daria Carina Mihoc – nepoata viceprimarului Ioan Surugiu, apartamentul 24, scara B, lotul 5.

Paul Suvac – activist PNL, membru în echipa de campanie a primarului, apartamentul 34, scara A, lotul 5.
Paula David – rudă cu Iancu David, ales local PNL, apartament Nr 26, Scara A, lot 2.
Nicoleta Paula David – rudă cu Iancu David, ales local PNL, apartament 35, scara B, lot 2.
Iuliana Lupu – fiica lui Valentin Lupu, consilier local PNL, patronul unei pizzerii din centrul orașului, apartamentul 27, scara B.
Andrei Pascal – fiul lui Georgeta Pascal, funcționar în primărie, apartament 17, Scara A, lot 5.
Florentina Gabriela Alexa – ap 11, scara B, lot 3, rudă cu primarul Alexa
Ungureanu Cryss Robert – apartamentul 5, scara B, lotul 3, văr cu edilul Ioan Alexa
Ungureanu Sabin Andrei – apartamentul 7, scara A, lot 4, văr cu Ioan Alexa
Cum s-au dat apartamentele din Podu Iloaiei?
Apartamentele ar fi trebuit date în baza regulamentului pentru repartizarea și închirierea locuințelor nZEB plus (zero energy building) pentru tineri și a locuințelor destinate specialiștilor din sănătate și învățământ, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Criteriile pentru tineri prevedeau ca aceștia să aibă între 18 și 35 ani și să nu aibă o locuință pe numele lor. Pentru cei din sănătate și educație criteriul principal este acela ca să nu aibă o locuință pe numele lor, să aibă contract de muncă la o unitate de învățământ sau unitate medicală din oraș. Aceste apartamente sunt considerate locuințe de serviciu și sunt date pe perioada cât persoana respectică lucrează în acele domenii în Podu Iloaiei.
Primarul Ioan Alexa: „Nu primarul, nu echipa din primărie și nimeni altcineva nu a împărțit aceste locuințe după preferințe”
Într-o postare pe Facebook, primarul Ioan Alexa susține că nu a intervenit nimeni din primărie pentru repartizarea locuințelor.
Acesta a susținut că repartizarea s-a făcut după aprobarea unui regulament. Însă anunțul pentru depunerea dosarelor nu a fost publicat nicăieri, nici pe site-ul primăriei, nici pe pagina de Facebook.
„Nu primarul, nu echipa din primărie și nimeni altcineva nu a împărțit aceste locuințe după preferințe.
A fost aprobat un regulament de atribuire, cu criterii clare. Ulterior, cei interesați au avut posibilitatea să depună cereri și documentele justificative, iar punctajul fiecărui solicitant a fost calculat în funcție de situația și documentele depuse la dosar, conform criteriilor stabilite”, a susținut primarul.
95 de apartamente construite cu 28,5 milioane de lei din PNRR
Apartamentele au fost alocate după o ședință de Consiliu Local din 28 august, ce a avut loc în sistem online, la ora 20.15. În aceeași zi a mai fost convocată o ședință, la ora 18.30, însă aleșii PSD și AUR nu au participat.
Licitația pentru locuințele nZEB construite prin PNRR a fost lansată în luna mai 2024, iar construcția efectivă și recepția lucrărilor au avut loc în perioada 2024–2026. Proiectul a fost anunțat ca fiind finalizat în august 2026. Proiectul a fost executat de Conest SA, valoarea investiției fiind de 28,5 milioane de lei, sumă cu tot cu TVA.
Vlad ROTARU

















