Directorul Salubris SA a dat în judecată societatea pe care o conduce pentru a primi bonusuri de 300.000 de lei.
În procesul deschis la Tribunalul Iași, juriștii Salubris vor trebui să se lupte cu propriul șef care a declarat că nu are nevoie de avocat și că se va reprezenta singur.
Procesul vine după ce în luna iunie a acestui an consilierii locali au votat pentru reducerea bonusurilor acordate șefilor companiilor municipale de la cuantumul a 12 salarii, la doar două.
În cazul lui Cătălin Neculau reducerea este de la 363.000 lei la aproximativ 60.000 lei.
Aplicarea bonusurilor anuale pentru directorii firmelor primăriei făceau ca veniturile acestora să ajungă la venituri neverosimile pentru economia românească. În cazul lui Cătălin Neculau, câștigul fiind de aproximativ 7.000 de euro pe lună în mână.
Procesul deschis de Neculau la Tribunal miroase a blat, el se va judeca cu societatea pe care o conduce, contestând o hotărâre AGA (Adunarea Generală a Acționarilor). Ori, reducerea bonusurilor a fost decisă printr-o hotărâre a Consiliului Local, act pe care directorul Salubris nu îl contestă.
Eventuala anulare a hotărârii AGA nu-i va aduce lui Neculau bonusul de 300.000 lei întrucât efectele hotărârii de Consiliu Local rămân valabile.
Luna trecută, Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a aprobat o hotărâre prin care indemnizația variabilă a directorului a fost stabilită la două salarii medii brute lunare.
Inițial, Cătălin Neculau beneficia de 12 astfel de indemnizații raportate la indicatorii de performanță.
Decizia AGA a venit după aprobarea unei hotărâri de Consiliu Local din iunie 2026 prin care a fost stabilit mandatul reprezentanților administrației locale în Adunare pentru stabilirea indemnizației fixe lunare a membrilor neexecutivi din CA Salubris. Reprezentanții Consiliului Local în AGA de la Salubris sunt Oana Elena Colt și Cătălin Boghiu.
De la 12 salarii în plus la doar două
În baza acelei hotărâri, AGA Salubris a decis ca indemnizația lui Neculau să fie stabilită la două salarii brute.
Anterior, Cătălin Neculau beneficia de o indemnizație fixă netă de 17.000 lei la care se adăugau cele 12 salarii la componenta variabilă, adică un total de 34.000 lei net în mână lunar.
Cătălin Neculau solicită anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor (AGA) din 12 august 2026 prin care se aproba componenta variabilă a indemnizației sale pe 2025. Hotărârea specifica că „indemnizația este în cuantum de două ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar”. Practic, indemnizația directorului Salubris ar fi două salarii medii lunare.
Cătălin Neculau susține că hotărârea AGA ar fi nulă din cauza stabilirii retroactive a componentei variabile pe 2025, dar și pentru că și-a depășit competența și nu a respectat legislația.
Mandat pe 4 ani. Directorul Salubris, nemulțumit că i s-au luat banii pe anul trecut
Neculau are un mandat de 4 ani la conducerea Salubris, fiind numit în 7 iunie 2023. Acesta beneficiază de o indemnizația lunară fixă brută și de bani de pe urma unei componente variabile, determinată de îndeplinirea unor indicatori de performanță.
În august 2024 și martie 2025, prin acte adiționale la contractul de mandat, s-a stabilit ca acea componentă variabilă să fie de până la 12 indemnizații fixe lunare brute, in funcție de îndeplinirea indicatorilor de performanță care ar fi fost realizați pe parcursul anului trecut.
În mai 2026, Consiliul de Administrație a aprobat acordarea componentei variabile pe 2025.
Neculau susține că în decembrie 2025 a fost încheiat un act adițional prin care componenta variabilă a fost diminuată pentru viitor (începând cu 2026) la două ori media pe ultimele 12 luni a salariului mediu brut lunar.
Șeful Salubris susține că decizia AGA împuternicită de CL este ilegală
Cătălin Neculau arată că decizia AGA ar fi luată nelegal pentru că decizia privind indemnizația sa ar fi trebuit luată de Consiliul de Administrație și nu de Adunarea Acționarilor.
„Prin prezenta acțiune contest lipsa de competență a AGA de a stabili componenta variabilă pentru directorul general, natura retroactivă a acestei stabiliri pentru anul 2025 și incompatibilitatea cu OUG nr. 109/2011, contractul de mandat, actele adiționale și principiile constituționale. Directorul general nu este membru CA, astfel că AGA nu are competența legală de a stabili sau plafona în mod direct indemnizația sa, cu atât mai puțin componenta variabilă aferentă unui exercițiu financiar deja încheiat”
Directorul Salubris SA: „Suspendarea hotărârii pentru a preveni producerea unei pagube iminente”
Neculau arată că indicatorii de performanță pentru 2025 au fost stabiliți anterior intrării în vigoare a legii invocate de AGA, iar decizia luată în mai 2026 nu afectează cifrele financiare de anul trecut.
„Nelegalitatea hotărârii AGA nr. 1/12.08.2026 rezultă astfel independent de HCL nr. 235/2026, prin faptul că a acționat în afara competenței și contrar dispozițiilor legale, a intervenit în contractul de mandat al directorului general și a stabilit retroactiv componenta variabilă pentru 2025. AGA avea obligația, conform art. 1 alin. (2) din HCL, să exercite mandatul cu respectarea tuturor condițiilor și limitelor prevăzute de O.U.G. nr. 109/2011. Solicit suspendarea executării Hotărârii AGA nr. 1/12.08.2026 în baza principiilor generale și a necesității de a preveni producerea unei pagube iminente”, susține Cătălin Neculau.
Acesta susține și că AGA a modificat retroactiv un drept pe care l-a câștigat în cursul anului trecut.
„Există o pagubă iminentă consecința aplicării imediate a plafonului două ori media câștigului salarial mediu brut pentru 2025 și riscul de diminuare și pierdere definitivă a unei componente variabile deja câștigate în temeiul indicatorilor realizați și deciziei CA nr. 4/28.05.2026. Aceste elemente justifică suspendarea executării hotărârii AGA până la soluționarea pe fond”, mai susține directorul Salubris în plângerea depusă la instanță.
Neculau arată că AGA nu poate modifica o hotărâre a Consiliului de Administrație, la mijloc fiind documentele din contractul de mandat și acte adiționale la acesta ce au stabilit clar acordarea componentei variabile.
„AGA nu are competența de a stabili și plafona direct componenta variabilă a indemnizației directorului general, iar faptul că HCL nr. 235/23.06.2026 mandatează reprezentanții Municipiului Iași să aprobe componenta variabilă a indemnizatiei directorilor pentru anul 2025, nu poate oeferi AGA o competență pe care legea nu i-o atribuie. Hotărârea AGA contestată ignoră aceste limite, intervenind asupra unui exercițiu financiar deja încheiat (2025), pentru care indicatorii de performanță au fost realizați”, mai susține directorul Salubris SA.
Directorul Salubris pentru 7IAȘI: „Când mi se face o nedreptate acționez prin toate mijloacele legale pentru a arăta că este o nedreptate”
7IAȘI l-a contactat pe Cătălin Neculau pentru a explica de ce a dat în judecată compania pe care o conduce. Neculau susține că i s-a făcut o nedreptate prin adoptarea deciziei AGA. În plus, șeful Salubris SA a mai susținut că nu este reprezentat de nimeni în acest dosar.
„Când mi se face o nedreptate acționez prin toate mijloacele legale pentru a arăta că este o nedreptate. Am contestat hotărârea AGA, adunare care reprezintă societatea. AGA a dat dispoziția potrivit hotărârii Consiliului Local și a primit mandat să dea decizia. Eu m-am îndreptat împotriva ei”, a spus Cătălin Neculau.
Vlad ROTARU















