După ce junele nostru primărete și-o parcat doctoratul, că numai asta-i mai lipsea, lumea din primărie zice că o devenit foarte agitat, nimica nu-i place, cam ca miorița din versul baladei naționale.
De altfel sunt și ceva similitudini cu opera pomenită, pentru că și-n baladă, și-n zilele noastre, se plimbă o dumă despre o manoperă perfidă lucrată de o seamă de inși fără manieră.
Dacă în Miorița, mamifera năzdrăvană anticipează mișcarea celor doi baci, în cazul lui dom primare, o coțafană l-o informat pe firul scurt, cum că doi flăcăi de la instituția cu trei litere i-au pregătit câte un set de întrebări cu cheiță la care musai trebe să răspunză în scris.
Și asta nu tare târziu, ci chiar foarte devreme, domnia sa fiind pe o listă scurtă, deosebit de selectă, în care primul loc este ocupat de domnu John Arsene de la Neamț, rămas fără spătar după schimbarea domiciliului lui Daddy.
Dacă în Miorița eroul se transpune într-o nuntă, să-i fie finalul cât de cât acceptabil, în cele pomenite din zilele noastre, nu-i cazul, personajul fiind însurat deja cu acte-n regulă, ba chiar a jucat și la botez, ca să nu mai vorbim de vlăstarul făcut milionar înainte să știe a scrie. Oare de la asta să i se tragă?