Costel Alexe și Mihai Chirica, ședință în restaurant cu 100 de participanți, fără măști și fără distanțare

VIDEO EXCLUSIV: ședință a PNL Iași într-un restaurant cu peste 100 de participanți care nu au purtat măști și care nu au respectat distanța minimă impusă de legislație @ La ședința care a fost urmată de o paranghelie, liberalii au validat candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iași @ În imagini vedem doi membrii ai Executivului care au participat la ședința organizată cu încălcarea legii: ministrul Mediului Costel Alexe și secretarul de stat de la Cultură, Liviu Brătescu @ Restaurantul care a găzduit întrunirea și care nu a respectat legislația aparține lui Dragoș Samoilă, om de afaceri apropiat de șefii PNL, dar și  abonat la contracte de sute de mii de euro la Primăria Iași

Peste 100 de oameni nu au respectat legislația impusă de starea de alertă decretată de Guvern și au participat la o ședință a PNL organizată astăzi, 28 iunie, în incinta unui restaurant de lângă Iași, situat pe malul lacului Aroneanu. Din imaginile surprinse de 7IAȘI în jurul orei 10:00, se poate observa că cei peste 100 de participanți nu purtau măști și s-au așezat unul lângă altul pe scaune, fără respectarea distanței minime.

Culmea, ședința a fost condusă de doi membrii ai Guvernului: Costel Alexe, ministru al Mediului și șef al PNl Iași, și Liviu Brătescu, secretar de stat la Ministerul Culturii.

Ședința Comitetului Director Județean a fost convocată pentru validarea candidaturii lui Mihai Chirica la Primăria Iași din partea PNL.

Acesta a fost prezent în sală, tot la prezidiu, chiar la dreapta deputatului Costel Alexe, alături de primari ai PNL: Dan Niță de la Miroslava, Benone Moruzi, de la Aroneanu și Stelică Turcu de la Lețcani.

 

 

Patronul restaurantului, apropiat PNL și furnizor de casă al Primăriei

Restaurantul Liria de pe lacul Aroneanu aparține omului de afaceri Dragoș Samoilă. Publicațiile 7IAȘI și Reproter de Iași au publicat în ultimii ani mai multe investigații de presă în care au arătat cum firmele lui Dragoș Samoilă au primit prin încredințare directă contracte în valoare de sute de mii de euro de la primării din județele Iași și Neamț pe filiera PNL. Samoilă are o relație specială cu PNL, majoritatea contractelor fiind primite de la primării conduse de liberali. Rețeta afacerii este simplă. Samoilă primește contracte de la primari liberali, apoi subcontractează serviciile firmei Artehnis, societate ce aparține fratelui deputatului Mugur Cozmanciuc. În ultimii trei ani, Samoilă a pus pe picioare o nouă afacere pe bani publici. A înființat societatea Garden Store prin care livrează flori, plante decorative și ghivece către Servicii Publice SA, societatea Primăriei Iași. În perioada 2017-2020, firma lui Samoilă a primit de la Primăria Iași prin încredințare directă contracte în valoare de peste 200.000 de euro.

Contract aranjat pentru „Filiera Cozmanciuc”. Afacerea se aranja pe mail cu o lună înainte

Cozmanciuc, decuplat de la banii publici! 12 procese între firmele paravan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here