Amor fără număr sau viagra cu gips?

Sindicatul cordacilor fără frontiere din cejeul de la noi, dar discreți când e vorba de obiectu muncii, vrea să facă o plângere la conducerea instituției pe motiv că le este alterată preocuparea și o seamă de dame sincere și mondene, slujbașe sub același acoperiș, sunt corupte de farmece și aluzii erecte care, cică ar veni din biroul lui nea Gigi, uns conselier după ce o dat cu var prin beciul domnesc, pentru o daravelă cu amor și supravegheri ilegale pentru una persoană blondă la vreme de seară.

Sunt și exagerări despre cum că antepomenitul nu iartă nici o disponibilă, indiferent de poziția de pe statul de plată, culoarea părului și greutate, pentru din ce știm, nea Gigi este domnos cu damele și nu le dă pe goarnă, ori le aduce vorbe de scădere, așa că numărul lor poate fi între trei și cincizeci.

Acuma, ce-i drept, lumea zice că nici din partea doamnelor nu sunt reclamații, ceea ce face o reclamă bună sportului după o anumită vârstă, cântat de poeții epocii de tristă amintire, cităm: „Soarele și tenisul/ întărește organismul“, aceiași poeți care ne îndeamnau să căutăm ciocolata „Postăvaru“, cităm din nou: „Ciocolata Postăvaru/face … trei puncte și patru litere … ca și paru’/ țineți minte trei cuvinte/ … bip!…, paru, Postăvaru!“. Amin!

Anton Pardon

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here