Alexe răsplătește primarii fideli. PNL a dat drumul la morișca spolierii banilor publici

Primăria din Coarnele Caprei, condusă de liberalul Mihai Țibucanu, un apropiat al președintelui Costel Alexe, a depus la Consiliul Județean Iași o cerere de finanțare pentru un teren de sport în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială. Până în momentul de față,  Consiliul Județean Iași nu a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul acestui program, deci nu există o listă a proiectelor și primăriilor câștigătoare. Cu toate acestea, primăria Coarnele Caprei a demarat procedurile premergătoare executării lucrărilor terenului de sport pentru care a solicitat finanțarea, deși oficial proiectul nu a fost declarat finanțabil de către Consiliul Județean. Pe 30 august 2024, Primăria Coarnele Caprei a atribuit fără licitație, un contract pentru serviciile de proiectare a terenului de sport și un contract pentru consultanță în vederea implementării proiectului. Demararea procedurilor specifice implementării proiectului denotă faptul că primarul Mihai Țibucanu a primit asigurări din partea conducerii Consiliului Județean că va primi finanțare pentru construirea terenului de sport. Acest lucru înseamnă că așa-zisa procedură de evaluare este doar praf în ochii opiniei publice, decizia acordării finanțării fiind una eminamente politică. Iar modul de derulare a acestui program în anii trecuți ne arată că la bază este o schemă prin care firmele liberale căpușează banii publici cu care se finanțează proiectele. Atât consultanța, proiectarea cât și execuția lucrărilor a fost direcționată în anii trecuți către firmele agreate de conducerea PNL Iași.

 

Evaluare de ochii lumii

Banii județului Iași se păstrează în marea famiglie liberală. De când este la conducerea Consiliului Județean, Costel Alexe, împreună cu secunzii săi liberali, au pus la punct o schemă prin care banii publici sunt dirijați către o mână de firme apropiate de PNL Iași. Prin înființarea Programului Județean de Dezvoltare Socio-Economică (PJDES) s-a dorit finanțarea unor proiecte de construire și modernizare de piețe și târguri, precum și construirea unor terenuri de sport în comunele din județ. Programul ar fi trebuit să asigure o finanțare tuturor comunelor în mod echidistant, fără implicarea deciziei politice. Numai că, modul cum se desfășoară atribuirea finanțărilor în cadrul acestui program arată că așa-zisa evaluare a cererilor de finanțare este doar praf în ochi, alocarea sumelor fiind o decizie pur politică.

O demonstrează primarul din Coarnele Caprei, Mihai Țibucanu, care a demarat procedurile pentru construirea unui teren de sport, deși Consiliul Județean nu a anunțat oficial lista proiectelor ce urmează a fi finanțate. De ce ar cheltui o primărie o sumă importantă de bani fără a avea certitudinea că va prinde finanțarea proiectului? În cazul Țibucanu, primarul este sigur că proiectul său va fi finanțat pentru că este o decizie politică a șefului CJ Iași.

Primăriile din județul Iași au depus cererile de finanțare încă din perioada aprilie- mai, însă CJ nu a făcut evaluarea proiectelor. Responsabilă de acest lucru este Teodora Jinga, directorul de la Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă. Doar că Direcția condusă de Jinga nu a reușit nici până la această oră să evalueze proiectele, nu există o listă a proiectelor finanțabile, iar banii stau blocați. „Nu reușește să facă nimic și multe proiecte sunt blocate. Banii prin Programul Județean de Dezvoltare Ecmico-Socială sunt doar un exemplu. E program coordonat direct de administratorul public Andrei Cazacu. Și nici el nu se agită prea tare”, arată o sursă din Consiliul Județean Iași.

Pentru construirea unui teren de sport, CJ asigură 90% din fonduri, iar autoritatea locală va cofinanța restul de 10 la sută. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 350.000 lei și inlcude consultanța, proiectarea și execuția lucrărilor.

Bani pentru firma de partid

Pe 30 august 2024, Primăria comunei Coarnele Caprei a atribuit, fără licitație, două contracte, unei firme de consultanță pe care primarii liberali o alimentează cu milioane de euro anual: Pro Consulting. La aceiași oră, Pro Consulting expert a primit din partea primăriei conduse de Țibucanu un contract pentru proiectarea terenului de sport ce urmează a fi finanțat de CJ Iași și un contract pentru consultanță în implementarea aceluiași proiect. Pentru serviciile de proiectare, Pro Consulting va primi 40.000 lei plus TVA, în timp ce pentru consultanța în implementarea proiectului Primăria Coarnele Caprei va plăti alți 15.000 lei plus TVA. Conform mențiunilor făcute în platforma SEAP, ambele contracte încheiate de Primăria sunt finanțate în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Socio-Economică (PJDES), deși în mod oficial Consiliul Județean nu a emis nicio decizie privind finanțarea terenului de sport de la Coarnele Caprei.  Așadar, primarul Mihai Țibucanu a decis să angajeze o cheltuială de 55.000 lei plus TVA deși nu are sursa de finanțare asigurată.

La fel ca și alți primari liberali care au primit din partea CJ Iași finanțare pentru terenuri de sport, Mihai Țibucanu a direcționat contractele de consultanță privind implementarea proiectelor către firme agreate de conducerea PNL Iași. Grupul de firme Pro Consulting a primit în ultimii patru ani, de când Costel Alexe este președintele CJ Iași, milioane de euro pentru consultanță din partea primăriilor conduse de primari liberali. În ceea ce privește execuția lucrărilor, abonată la proiectele terenurilor de sport finanțate de Consiliul Județean este firma Bauer One, o companie paravan a familiei Gîrjan.

Vlad ROTARU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here