Cum fură ApaVital: factura pe o lună, cât consumul pe trei ani! 

ApaVital SA a emis o factură cu o valoare imensă pentru consumul înregistrat la o clădire de birouri de pe strada Sfântul Lazăr. Volumul de apă facturat, 2.000 de metri cubi, ar umple un paralelipiped de dimensiunile unui bloc cu parter și două etaje. Factura emisă pentru două luni reprezintă consumul pe care aceeași clădire l-a înregistrat în aproape șase ani. Deși chiar specialiștii operatorului de apă au verificat rețeaua imobilului și au constatat că nu există surse de pierderi, ApaVital SA cere aproximativ 6.000 de euro pentru apă și canalizare. Proprietarii imobilului au dat în judecată ApaVital SA și au scos la iveală și faptul că rețeaua de canalizare din centrul orașului este veche de 70 de ani, conducta de pe Sf. Lazăr fiind dată în folosință în 1950.

Administratorii unei clădiri de pe strada Sf. Lazăr din municipiul Iași se văd nevoiți să plătească o factură gigant emisă de ApaVital SA pentru un consum de aproape 2.000 metri cubi de apă și canalizare. Clădirea din strada Sf. Lazăr, nr.50, unde funcționeză mai multe birouri, a înregistrat în două luni un consum de apă și canalizare cât pentru 200 de familii din municipiul Iași. ApaVital SA a emis o factură de peste 30 mii de lei pentru aproape 2.000 metri cubi de apă și canalizare, consum înregistrat în luniile martie și aprilie 2023.

Proprietaul imobilului, Laura Beșliu, o avocată din București, a refuzat să plătească factura și a dat în judecată furnizorul de apă. Femeia susține că acel consum nu i se poate imputa, susținând că pe traseu au fost pierderi de apă. Cu toate acestea, furnizorul de apă nu a ținut cont de acest lucru și a cerut plata facturii. Proprietarii clădirii au dat în judecată compania de apă și au cerut ca factura să fie rectificată la o valoare apropiată de normal.

Factură de peste 30 mii lei pentru apa și canalizare în doar două luni

Cei care dețin clădirea de pe Sf. Lazăr au cerut ca furnizorul de apă să facă o recalculare și să constate că suma nu i se poate imputa.

„Obligarea ApaVital SA la stornarea facturii seria AV885, nr.23257508/12.05.2023, care indică un consum de apă de 1.925 mc, respectiv obligarea pârâtei la emiterea în sarcina reclamantei a unei noi facturi pentru perioada 1.03.2023- 30.04.2023 egală cu media cantității de apă furnizate în perioada cuprinsă între 01.01.2021 și data emiterii facturii seria AV885,  nr.23257508/12.05.2023 și eliminarea sumei reprezentând contravaloarea a 1.925 mc- serviciu de canalizare apă neprestat”, se arată în plângerea adresată instanței.

Zece ani de facturi normale! În două luni, consumul a explodat

Contractul între ApaVital SA și Laura Beșliu a fost semnat în 2012, iar imobilul este închiriat unor firme de IT, consumul de apă fiind destinat „exclusiv grupurilor sanitare”, după cum susțin proprietarii clădirii. Aceștia susțin că în 2021 consumul de apă a fost de 401 mc, iar în cursul anului 2022 consumul a fost de 271 mc. În 2023, pentru perioada martie – aprilie, ApaVital SA a emis o factură de peste 30 mii lei pentru 1.925 mc apă rece, 1.925 mc canalizare și 38,60 mc canalizare apă pluvială. Cum consumul pe perioada martie-aprilie 2023 a fost de 5 ori mai mare decât cel pe tot anul 2022, administratorii clădirii au sesizat furnizorul de apă.

Rețeaua ApaVital din centrul Iașului este veche de 70 ani

Administratorii clădirii susțin că în ultimele luni, până la emiterea facturii, nu au fost semnalate probleme la instalația de apă. Cu toate acestea, ApaVital SA le-a imputat acel consum. Laura Beșliu susține că întreaga rețea de apă din centrul Iașului este dimensionată la nivelul anilor ’50 și astfel aceasta refulează când plouă.

„În perioada 31.12.2022 (penultima citire a contorului)- 27.04.2023 (ultima citire a contorului) nu au fost semnalate probleme ale instalației de apă în interiorul clădirii nici de către chiriași, nici de către Beșliu Laurențiu (persoana care are îndatorirea de a verifica și supraveghea permanent imobilul). În vederea colectării apei menajere și pluviale, clădirea este conectată la conducta stradalp și la cele 3 cămine evidențiate în cererea de chemare în judecată. Scopul celor cămine este de o colecta apa menajeră și pluvială în cazul în care capacitatea conductei puse la dispoziție de Apa Vilal Iași este depășită. lnclusiv în anul 2023 conducta stradală de canalizare are capacitatea prevăzută pentru a satisface cerințele anilor 1950, nefiind adaptată la condițiile actuale  de dezvoltare ale zonei Palas. Din această pricină, în situația în care plouă sau se deversează o cantitate mare de apă menajeră, conducta refulează. În condițiile date, apa menajeră inundă subsolul imobilului precum și clădirile din jur”, susțin administratorii clădirii.

Proprietarul:Apa a intrat în sistemul de drenaj al clădirii și s-a scurs în pământ prin cămine!”

Proprietarul clădirii de pe Sf. Lazăr a mai menționat că toate birourile au doar un vas de toaletă și o chiuvetă și astfel nu se poate înregistra un astfel de consum fără să fie identificată vreo problemă la rețea.

„În clădire funcționează birouri de diverse specialități, spațiile fiind închiriate. De la darea în exploatare, 2009, până în prezent, consumul de apă înregistrat a fost în jur de 20-30 mc/ lună. În data de 31.12.2022, a fost citit contoarul de către personalul dumneavoastră, indexul fiind de 371 mc. La citirea după o perioadă de 6 luni, din data de 27.04.2023, s-a constatat un index de 2.339 mc și s-a facturat un consum de 1.925 mc, pe ultimile 6 luni, cu factura AV885 nr.23257508 din 12.05.2023 în valoare de 30.184,90 lei. În condițiile în care eu am cerut verificarea apometrului pe site-ul dumneavoastră, la începutul lunii mai 2023, nu am primit nici un răspuns. În data de 03.05.2023 am solicitat nefacturarea canalizării apei. Consumul de 1.925 mc nu este justificat, birourile având câte 1 WC și o chiuvetă. Nu se poate realiza un consum atât de mare datorită unor defecțiuni la chiuvete sau WC-uri, fără să fie observate 6 luni. Clădirea are un administrator care verifică periodic starea instalațiilor de apă de la grupurile sanitare. În această perioadă nu au fost constatate scurgeri accidentale de apă sau defecțiuni majore la instalațiile interioare. În condițiile în care se constată că a fost o scurgere de apă undeva pe traseu la apometru în clădire, această apă nu a avut cum să intre la instalația de canalizare întrucât nu a fost consumată la corpurile sanitare. Clădirea are sistem de drenaj cu colectarea apelor din jurul clădirii. Din aceasta rezultă că apa a intrat în sistemul de drenaj al clădirii și s-a scurs în pământ prin cămine, susține Laura Beșliu în adresa către ApaVital SA.

ApaVital SA: „Nu s-a putut identifica pierderea de apă menționată”

În schimb, cei de la ApaVital SA susțin că nu au identificat locul unde a avut loc pierderea de apă, astfel încât proprietarul clădirii va trebui să achite întreaga factură de peste 30 mii lei.

„În urma verificărilor efectuate la instalația de alimentare cu apă și de canalizare la punctul de consum din Iași, strada Sf. Lazră, nr.50, de către reprezentanții societății noastre în prezența domnului Beșliu Laurențiu, nu s-a putut identifica locul unde a avut loc pierderea de apă menționată de utilizator și dacă apa care a rezultat din pierdere a fost preluată de rețeaua publică de canalizare sau s-a scurs în pământ. Ținând cont de cele de mai sus, urmează ca utilizatorul Beșliu Laura Alexandra, să achite integral factura în valoare de 30.184,94 lei”, susțin cei de la ApaVital SA.

Vlad ROTARU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here