VIDEO. Peste 7 kg de marijuana, depistate în rezervorul unei mașini de vameșii moldoveni, la Sculeni

Peste șapte kilograme de masă vegetală de culoare verde asemănător marijuana, sigilate cu masă de culoare neagră cu un miros specific de silicon, ticsite în mai multe butelii de plastic, au fost depistate de către inspectorii vamali la postul vamal Sculeni.

 

La data de 3 martie, aproximativ la orele 16.00, pentru efectuarea controlului vamal s-a prezentat un mijloc de transport de model „Mercedes 300” cu numere de înmatriculare în Drochia. Șoferul, un locuitor al municipiului Chișinău, în vârstă de 22 de ani, a declarat că nu transportă bunuri interzise, concomitent menționînd că transportă doar haine personale, arată realitatea.md.

 

Acționând în baza indicatorilor analizei de risc a Serviciului Vamal, a fost luată decizia de a supune scanării cu raze „X-Ray”, mijlocul de transport. Astfel, inspectorii vamali au stabilit divergenţe în spaţiul rezervorului pentru păstrarea combustibilului.

 

Ulterior, ca rezultat al controlului fizic a mijlocului de transport, după extragerea rezervorului din spaţiul caroseriei şi înlăturarea  unei plăci metalice de pe rezervor, prin deşurubarea a 12 şuruburi, în interiorul rezervorului au fost depistate nouă butelii din plastic: trei butelii de 3 L şi 6 – de 2 L. Greutatea totală a marijuanei din butelii este de circa 7,37 kg. Substanța a fost remisă pentru expertizare, în vederea stabilirii exacte. În baza cazului dat a fost pornit dosar penal, mai transmite sursa citată.

 

(Sursa: realitatea.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here