Doi pasageri români s-au filmat în timp ce mâncau cârnați cu ardei și roșii în avion. Nu pare nimic neobișnuit.
Este legal ca pasagerii să poată consuma în avion, pe durata zborului, preparate din carne afumată sau gătită, cu mezeluri, pește, fructe de mare, conserve și piure de cartofi. Pasagerii nu pot intra la bordul unui avion cu lichide sau cu alimente din care să se scurgă sosuri sau zeamă, precum friptură cu sos sau brânză cremoasă.
Zeama de legume, laptele pentru bebeluși și cafeaua pot fi permise doar în cantități rezonabile, de sub 85 grame. Pasagerii nu au voie să aducă lichide în cantitate mai mare de 85 grame la bordul unui avion, indiferent că e cafea, ceai sau apă. Sticlele de maxim 4 litri cu băuturile alcoolice pot fi aduse doar prin bagajele de cală.
Filmarea cu cei doi care savurează cârnați, ardei și roșii a ajuns pe TikTok, cu o manea pe fundal, iar acum este virală în întreaga lume. Clipul a primit aproape 60.000 de aprecieri și peste 1500 comentarii.
Majoritatea comentariilor au fost răutăcioase la adresa celor doi:
„Două ore merg cu avionul și nu pot să mănânce înainte sau după. Atât s-a putut”.
„Acum 10 ani erau pline autocarele de ei, acum au level 14, merg cu avionul”.
„Antonescule, unde ești tu?”
„Mănâncă și ei ca milionarii”
„Si noi vrem in schengen”
„Astia sunt patriotii aur si sosoaca”
„Le-aș pune interdicție la toate companiile să se plimbe cu căruța”
„Și pe mine nu m-au lăsat cu o sticlă de apă de 1 litru”