Scandal în PSD Iași din cauza unui proiect de amenajare a unui parc urban în Pădurea Cetățuia. Proiectul a fost asumat de viceprimarul PSD Roxana Necula și susținut de conducerea organizației județene ca fiind inițiativa filialei.
Ovidiu Laicu, fost ales local social democrat, susține însă că proiectul este inițiat de un consilier PNL și susținut de Consiliul Local din mandatul trecut, Necula doar asumându-și fără drept meritele pentru viitoarea investiție.
„În anul 2023, la inițiativa consilierului local Eduard Boz, Consiliul Local Iași a aprobat în unanimitate parteneriatul strategic dintre Municipiul Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru realizarea Pădurii-parc Sfântul Ioan Botezătorul”, a susținut Ovidiu Laicu.
Necula și deputatul Bogdan Cojocaru, președintele organizației PSD Iași, au susținut proiectul ca fiind unul din motivele alianței cu primarul PNL Mihai Chirica în Consiliul Local.
Nu doar Laicu arată că Necula a furat un proiect al altui ales local.
„Ea își asumă toate meritele, fără să spună de aportul celorlalți care au contribuit la el. Laicu spune că ar fi trebuit menționați și ceilalți, Boz, Consiliul Local din mandatul trecut, ceea ce e corect. Pe bună dreptate o pune la punct”, a spus un social democrat ieșean apropiat de Roxana Necula.
Deputatul PSD Bogdan Cojocaru a refuzat să comenteze afirmațiile făcute de Ovidiu Laicu.
Proiectul realizării unei păduri-parc în perimetrul Mănăstirii Cetățuia a stârnit o dispută în organizația PSD Iași. Propunerea a fost inițiată în mandatul anterior al Consiliului Local de un consilier PNL, însă a fost preluată și asumată de actualul viceprimar PSD Roxana Necula.
Necula promovează amenajarea parcului urban pe cele 49 hectare ca fiind propunerea sa, fără a le da credite și celor care au promovat inițiativa încă de acum patru ani.
„Unele proiecte se gestioneaza administrativ. Altele se poartă în suflet. Pădurea-Parc Cetățuia este, pentru mine, un astfel de proiect! După un an de muncă, dialog și perseverență, ne apropiem de un moment important: finalizarea studiului de fezabilitate și obținere avize, estimate pentru 8 august 2026, documente care vor sta la baza viitoarei investiții”, susține Necula într-o postare pe rețele sociale din 21 iunie.
Proiectul asumat de Necula a fost intens promovat pe rețelele sociale și de deputatul Bogdan Cojocaru, președintele organizației PSD Iași.
Șeful PSD Iași: „Parteneriat cu primarul Mihai Chirica”
De altfel, susținerea acestui proiect a fost și unul din motivele alianței din Consiliul Local cu primarul PNL Mihai Chirica. Deputatul Bogdan Cojocaru a susținut că proiectul privind amenajarea parcului a fost unul din motivele pentru care PSD s-a aliat cu PNL în Consiliul Local.
„Iată un exemplu de bună practică pentru care noi, în 2025, am intrat într-un parteneriat la nivelul Consiliului Local pentru a asigura o majoritate și bineînțeles într-un parteneriat cu primarul Mihai Chirica. Este unul din cele 10 proiecte pentru care noi am intrat în acest parteneriat politic”, Bogdan Cojocaru.
Coleg de partid cu viceprimarul PSD: „Este proiectul unui consilier PNL”
Fostul consilier local PSD Ovidiu Mugurel Laicu susține că proiectul realizării unei păduri-parc în zona Cetățuia nu îi aparține viceprimarului Roxana Necula, colega sa de partid, ci unui alt ales local, Eduard Boz, consilier PNL.
Laicu arată că la o ședință de Consiliu Local din aprilie 2022, Eduard Boz a fost cel care a propus amenajarea unui parc urban în zona Cetățuia, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, proprietarul fondului forestier din apropiere.
Mai mult, Laicu susține că în anul următor, proiectul a fost avizat la nivelul Consiliului Local. „În anul 2023, la inițiativa consilierului local Eduard Boz, Consiliul Local Iași a aprobat în unanimitate parteneriatul strategic dintre Municipiul Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru realizarea Pădurii-parc Sfântul Ioan Botezătorul. Acest acord de principiu a reprezentat fundamentul politic al proiectului și a transformat o idee dezbătută public într-un angajament administrativ concret, cu responsabilități asumate de ambele părți”, susține Ovidiu Laicu, fost ales local PSD Iași.
Eduard Boz în 2022: „Este un proiect de suflet al meu cel privind amenajarea dealului Cetățuia, să facem acolo un parc”
În ședința din 28 aprilie 2022, Eduard Boz a fost cel care a propus inițierea acestui proiect urban. „Este un subiect și o reluare a unei dorințe mai vechi. Este un proiect de suflet al meu cel privind amenajarea dealului Cetățuia, să facem acolo un parc, să facem o continuitate între cele două obiective bisericești și culturale, Mănăstirea Cetățuia și Mănăstirea Frumoasa, în care s-au investit sume considerabile și care trebuie la rândul său să fie pusă în valoare și prin amenajarea din jurul lăcașului. Printr-un proiect unitar putem să facem acolo cel mai mare parc din sudul municipiului nostru. Avem foarte mare nevoie de un spațiu frumos amenajat și în zona de sud. Mă ofer voluntar să stabilim un parteneriat care să aducă plus valoare care să aducă plus valoare lăcașurilor de cult”, a spus Eduard Boz la acea ședință a Consiliului Local.
Ovidiu Laicu: „Proiectul se face în echipă, nu pe cont propriu”
Ovidiu Laicu a arătat că meritele sunt ale lui Eduard Boz și ale Consiliului Local din mandatul anterior, care a aprobat parteneriatul și susținut proiectul. „Un proiect de asemenea anvergură, întotdeauna se realizează în echipă și nicidecum pe cont propriu. Cred că ar fi profund nedrept ca meritele acestui proiect să fie atribuite unei singure persoane. Eduard Boz merită aprecierea pentru că a avut inițiativa, a formulat public proiectul și l-a susținut consecvent până la adoptarea hotărârii din 2023”, a mai spus Laicu.
Atac subtil la conducerea PSD: „Istoria nu aparține celui care vorbește cel mai mult despre un proiect”
Fostul consilier local susține că ieșenii trebuie să știe adevărul despre acest proiect și cine l-a inițiat și susținut. „Este important însă să păstrăm adevărul despre modul în care s-a născut. Marile proiecte ale unui oraș nu sunt opera unui singur om și nici a unui singur mandat. Istoria nu aparține celui care vorbește cel mai mult despre un proiect, ci celui care poate demonstra, prin documente si fapte, cum acesta s-a născut și cum a fost dus mai departe. Iar în cazul Pădurii-parc Cetățuia, adevărul este simplu: a fost un proiect construit în timp, prin inițiativă, dialog, vot democratic și colaborare instituțională”, a mai spus Ovidiu Laicu.
Membru PSD Iași: ”Viceprimarul Necula își asumă toate meritele”
7IAȘI a discutat cu un social democrat apropiat de viceprimarul Necula despre disputa din interiorul filialei dintre Laicu și Necula și Bogdan Cojocaru.
„Ea își asumă toate meritele, fără să spună de aportul celorlați care au contribuit la el. Laicu spune că ar fi trebuit menționați și ceilalți, Boz, Consiliul Local din mandatul trecut, ceea ce e corect. Pe bună dreptate o pune la punct”, arată un social democrat ieșean apropiat de Roxana Necula.
Șeful PSD Iași s-a eschivat: „Nu am nici un punct de vedere”
7IAȘI i-a solicitat un punct de vedere și deputatului Bogdan Cojocaru legat de afirmațiile colegului său de partid. Liderul organizației PSD Iași a refuzat însă să comenteze acțiunea lui Ovidiu Laicu. „Nu am niciun punct de vedere asupra postării lui Ovidiu Laicu. El postează foarte des, nici nu știu exact ce a vrut”, a spus Bogdan Cojocaru.
Vlad ROTARU















