Din ‘96 încoace, diversele analize asupra proceselor electorale derulate în urbe și regiune au relevat un atribut deloc dezirabil pentru o comunitate ce se dorește într-o continuă dezvoltare ( sau cel puțin așa se spune cu aplomb) – inerția. Moldovenii preferă să dea credit celui ce este deja, fără a discerne prea mult. „Lasă-l, dom’le, că-i bun. De unde să luăm altul?“ Regretatul Alexandrescu ar fi fost, asemeni omologului de la Pașcani – la fel de regretatul domn Rățoi, primar pe viață. Istoria recentă a Iașului n-a înregistrat meteori în administrație după 96, profesorul Simirad a fost abonat la fotoliul din Roznovanu până ce și-a făcut propriul partid, iar Gheorghe Nichita s-a dizolvat în ițele unui proces destul de ciudat, pus parcă cu mâna pentru a-i tăia sporul de vechime pe funcția de edil. În jurul celor două personaje s-au plimbat tot felul de legende. Că fac, că dreg, că au, că fură. S-a dat și câte ceva prin presă. Apă de ploaie. La momentul datului cu ștampila pe hârtie, toate acestea parcă nici n-au existat. Simirad dădea cu tifla celorlalți companioni de întrecere și invita presa la o degustare de cireșe în livada proprie, în vreme ce domnul Nichita era oricând deschis la câte o miuță pe terenul doi al Politehnicii sau în sală la LPS.
Revenind însă, refuzul publicului de a memora faptele cu ghilimele ale edililor poate fi cauzat și de neinformarea acestuia, dar și de proasta informare. Să ne amintim că în campanie apăreau cearșafuri întregi de realizări, pe care nu cred că le citea cineva, pentru simplul motiv că erau al dracului de lungi. Concomitent, schimbarea timpului verbelor în aceleași texte dădea o platformă program de toată frumusețea. Dacă la realizări se dădea „am amenajat malurile Bahluiului“, la proiecte apărea „vom continua amenajarea malurilor Bahluiului“ și tot așa. Dar, ce să mai lungim vorba, că și așa actualul edil ne-a pus diagnostic de manipulabili în vecinătatea tâmpeniei, faptă care a fost iute trecută în subsoluri și nimeni n-a zis niciun „Huooo!“.
Derapaje de la o conduită, care pe alte meleaguri impuneau demisii, la noi au trecut ca acceleratul de Iași – Timișoara prin halta Budăi. Și aici amintim afacerea Skoda, despre care nu știm nimic să se fi soluționat în vreun fel, povestea iluminatului de pe splai Bahlui unde actualul sistem de iluminat este dublat de încă unul, mai vintage și mai inutil, mizilicul de 15 de euro al „creației“ din fața Bisericii „Trei Ierarhi“ (actualmente înlăturată), miracolul apariției diferitelor blocuri prin urbe, în locuri ce pe vremuri nici nu se punea problema să se facă așa ceva, la pachet cu lipsa unui arhitect șef de calibrul predecesorilor, ca să nu mai pomenim de împiedicarea proiectului centurii în zona Poitiers, unde actualmente este greu de realizat o lărgire corespunzătoare a căii de rulare cu încă două benzi ori gradul de poluare al aerului din anumite zone, în vreme ce actuala administrație taie cu frenezie arbori al căror rol în primenirea aerului este inutil să-l mai pomenim. Toate acestea au fost umbrite de fumingene sub forma unor declarații halucinante cu diferite prilejuri, când am aflat că actualul edil este un urmaș al distinsei Doina Cornea ori amenințarea focurilor de artificii la funeraliile viitoare ale vreunui mahăr din partidoi, bașca recenta întoarcere ca la Ploiești în chestiunea metrului de autostradă de la Suceava, inițial luată în balon, ulterior lăudată ca un act de mare angajament civic.
Cât de mult vor conta, în judecata momentului cu ștampila, cele amintite, nu știm, dar în mod normal ar fi de dorit cu o serie de realizări remarcabile să le facă uitate. Numai că niște asfalt pus prin unele locuri, peluze de gazon în spații vizibile, un muzeu fără patrimoniu și un steag, cumulate cu un duium de mâini strânse și parteneriate pentru eradicarea insectelor bărboase de pe insulele Bahluiului … să fim sobri, sunt din alt film.
Numai de bine!
Văru
