Senatorul PSD Maricel Popa: ”Proiect important în România, cartierul de justiție! 23 instituții pe un teren de 11 hectare din București”

Senatorul PSD Maricel Popa a participat zilele trecute la un eveniment legat de proiectarea și realizarea unei investiții urbanistice de care vor beneficia mai multe instituții din domeniul juridic.
Am luat parte, astăzi, la lucrările Conferinței „URBANISM ȘI JUSTIȚIE – Provocări practice și legislative”, eveniment dedicat realizării unei prezentări detaliate și cuprinzătoare a Proiectului CARTIERUL DE JUSTIȚIE, inițiativă care, la 10 ani de la demararea sa, a primit „undă verde” la finele anului trecut, prin aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu din partea Consiliul Local al Sectorului 3. Astfel urmează ca în curând să fie aprobată o Hotărâre de Guvern cu două obiective: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, transferarea terenului de la Ministerul Dezvoltării la Ministerul Justiției, precum și demararea procedurilor de expropriere!”, a spus Maricel Popa, senator PSD Iași.
Ce este Cartierul de Justiție
Centrul care va găzdui spațiile destinate instanțelor de judecată, parchetele și alte instituții din sistemul judiciar al capitalei.
Cartierul pentru Justiție va avea 8 clădiri, realizate pe o suprafață de teren de circa 11 hectare, pentru desfășurarea activității a 23 instituții propuse să beneficieze de acest amplu proiect:

Ministerul Justiției;
Curtea de Apel București;
Tribunalul București;
Judecătoriile Sectoarelor 1-6 (în total 6 judecătorii);
Consiliul Superior al Magistraturii;
Școala Națională de Grefieri;
Institutul National al Magistraturii;
Inspecția Judiciara;
Ministerul Public;
DNA;
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București;
Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetele de pe lângă cele 6 judecătorii de Sector.
La acestea, se adaugă și alte instituții specifice organizării profesiei avocaților, respectiv: Uniunea Naționala a Barourilor din Romania (UNBR), Baroul București (BB), Casa de Asigurări a Avocaților (CAA) si Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților (INPPA).
Cartierul de Justiție este un proiect ambițios și benefic, care trebuie implementat și care va reduce practic timpul petrecut de cetățeni pe drumuri, încercând să ajungă de la o instituție la alta, dar care vine și în sprijinul sectorului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here