Am atras atenția de mai multe ori asupra faptului că președintele de tablă al Consiliului Județean Iași, penelistul Costel Alexe, și-a bătut joc de o investiție de 100.000.000 de euro. Este vorba despre Axa Strategică Iași – Suceava, drum pentru care am muncit să fie reabilitat din fonduri nerambursabile în perioada în care am condus instituția județeană.
Așa cum am semnalat încă din 2021, pentru acest drum nu a existat diriginte de șantier care să urmărească modul de execuție a lucrărilor, motiv pentru care reabilitarea acestui tronson s-a făcut în bătaie de joc, iar acum asfaltul „se spală”, la propriu, la prima ploaie, iar drenurile sunt legate cu sârmă! Nu mai vorbim despre craterele din asfalt, din zonele Potângeni sau Bulbucani, care amintesc de marele cutremur ce a lovit județul Iași, odată cu venirea incompetentului de Alexe la CJ Iași. Protagonist a două dosare penale și distrugătorul unei investiții colosale cu fonduri nerambursabile pentru care sper să plătească cât de curând, Alexe are impertinența de a veni din nou în fața locuitorilor din județ pentru a le cere votul.
Dragi ieșeni, dacă vreți ca PNL și Costel Alexe să transforme Iașul într-un tranșeu, cum a făcut cu axa Iași- Suceava, votați-l în continuare! Dacă, însă, vreți oameni muncitori, care nu își bat joc de dumneavoastră, de bani și de proiectele comunității, votați echipa PSD