despre pesedismul multi-lateral înglodat
Episodul 284 din serialul ” PSD Iași, maidanul cu rebuturi ” : rîmele pesediste din Consiliul Local Iași au mai dat, recent, o nouă dovadă de tîrîtorenie publică, votîndu-l ca președinte de ședință, pentru mai multe episoade de teatru primărez, pe traseistul Gabriel Surdu, abia demis din funcția de șef al grupului pesedist.
Demis fiindcă a patronat iar, a suta oară, cîrdășia jegoasă, pe față, dintre reptilele pesediste cu ambalaj de consilier local și primarul Chirica, proaspătul liberal pe care încă se mai văd , scrise cu vopsea roșie, trei litere , garnisite cu trei trandafiri : PSD.
Toată comedia asta, grețoasă pentru cei de pe margini, dar profitabilă pentru actorii pesediști din carton putred, se lăbărțează fără rușine, lună de lună, de patru ani. Timp în care porcălanii primarului Chirica și-au tot suit sacii în câruțâ, iar ieșenii au tot pierdut, ca niște cîrpe cu care se șterg pe picioare îmbuibații din fruntea orașului și mafia din jurul lor.
Unde e PSD Iași, în tot acest tabloul glodos și duhnitor ? În dosul curții. Prostimea pesedistă vede toată mizeria, dar tace mîlc, cu rare excepții, de genul veșnicului lătrău de serviciu Laicu. În rest, întuneric ca-n dos. Așa că parșivul ieftin Ostaficiuc, șeful pesediștilor municipali, are loc să joace în voie comedia lui de trei parale, cu dosul în două luntri : prin față se încruntă, chipurile, la transfugul Chirica și la turma de consilieri trădători, dar prin spate face jocurile cu gașca primarului. Și mai numară cîte un apartament de lux, intrat în posesia familiei, la preț redus.
Întrebarea care rămîne, după acești patru ani de comedie pesedistă jegoasă, e una singură : oare toată organizația ieșeană a PSD e formată din reptile sau mamifere de grădină zoologică ? Sau or mai fi și vreo doi-trei bipezi, cu ceva coloană vertebrală ?
Stimați tovarăși pesediști bipezi, dacă existați, dați un semn. Clipiți măcar din ochi, cs să știm că n-ați murit și că înțelegeți ce v-am spus.
Nuu, nimeni nu se iluzionează că ați putea și vorbi. Mai ales cu voce tare. Vorba ‘ceea : din coadă de cîne solcănist – sită de mătase, și din rahat turcesc – harapnic, slabă nădejde. Poate doar peste vreo doi ani, cînd s-o întoarce Chirica în PSD. Atunci rahatul nu doar că o să plesnească, mai ceva ca un harapnic, da’ o să și sune ca trombonul. Cu garnitură de trandafiri social-democrați.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.