Nu prea simt că vin alegerile, pentru că nu prea este campanie. Câteva afișe puse pe ici colo, mai un cort, bannere răzlețe, adică cam nimic care să anunțe importanța datei de 10 noiembrie când, vezi Doamne, soarta nației va aluneca înspre normalitate. Cică.
Dar, ce înseamnă normalitate? Nimeni nu spune. Din unele gâturi se strigă – „cam ca-n afară, bă!“, „să fie administrația digitalizată!“ Serios? Dar, până s-ajungă cei de afară, unde sunt acum, ce-au făcut? A? Dacă sunt unde sunt, este consecința unității și a voinței la scară națională.
Nemții au renăscut după 45 printr-un model de management care se regăsește în manualele de profil, Japonia la fel. Țările nordice sunt prospere pentru că au executive tehnocrate, nu colorate politic (și monarhii constituționale). Ne putem compara?
Da, acolo digitalizarea a ajuns să fie funcțională, cum ar fi firesc, că de aia a fost creată, numai că ei au ars niște etape până la digitalizare. Oamenii, de la tineri la pensionari, au învățat să se comporte digital și nu peste noapte.
Și apoi, normalitatea la care se referă mesajele de campanie, atât cât este ea, nu înseamnă numai digitalizare, ci mult mai mult.
În altă ordine de idei, fiți conștineți că hiperpolitizarea spațiului public a generat numeroase fracturi sociale. Aduceți-vă aminte de mitingul de la Iași de dinainte de europarlamentare, când am văzut bătrâni batjocoriți de tineri pentru că au venit la un miting electoral al partidului la putere. Bine, oameni buni, unde e democrația?
E anormal să fii de stânga sau de dreapta? Președintele în exercițiu a depășit cu mult elan spațiul constituțional și a uitat de rolul său de moderator al nației, ceea ce este anormal. Guvernele se schimbă la orice adiere de vânt. La fel de anormal.
Cum să tinzi spre normalitate, când șeful statului face ceva pe Constituție și principalele formațiuni politice s-au îndepărtat de doctrine și au pus la icoane interesul? E normal? Zău că nu.
Eu am învățat că normalitatea se poate obține numai după ce este bine definită și mai apoi acceptată de majoritate. Nu poți pretinde că de mâine toți să fie normali. E absurd.
Ideea asta prinde la cei semispălați pe creieri – „Dom’le, să vezi normalitate de-acu încolo. Pleacă ăia și vin ai noștri. “ Vă dați seama? Pe de altă parte, lipsa acțiunii electorale din teritoriu, poate avea și o altă cauză. Nu mai este ce spune la popor.
Și mă tem că nici nu are cine. Uitați-vă la guvernul Orban, uitați-vă și la guvernul Dăncilă, că nu-s mari diferențe, vedeți vreun semn de normalitate? Fiți convinși că după 10 noiembrie va începe ceea ce în mod natural s-a întâmplat până acum, după fiecare scrutin general. Să-i dăm afară pe ai lor și să vină ai noștri.
Și asta o șă țină vreo doi ani. Nu mai vorbim de greaua moștenire, lipsa de șansă și așa mai departe. Adică, numai gargară ieftină, care a început să facă parte din peisaj, deci e o normalitate. Și atunci, spre ce normalitate să tindem? Și mai ales, cine ne îndrumă acolo?
Lăsați-mă să merg pe bicicletă.
Numai de bine,
Văru
