Miorița pentru noi este-un fel de … Rambo doi

Mare lucru dacă nu cumva-n filiala partidoiului de la noi o să fie un fel de Miorița doi, versiunea cu candidați, pentru că după ce-o zbârcit-o într-un mare fel la parlamentare, s-o iscat un fel de curent revoluționar, cu scopul declarat că trebuie făcut ceva. Ce? Greu de spus.

Până una alta, asemeni eroilor din balada pomenită în debut, baciul Câtea și cu cel Macovei tare ar vrea să-i deie un șut rusesc lui dom șăf de filială, recte dom Maricel, pe motiv că prea le face și desface și la o adică sunt și riscuri mari să rămână pe lângă atelaj (a se ceti listă), fapt degrabă dătător de frisoane.

Altfel spus, revoluțiunea asta n-ar urmări propășirea lui partidu, ci rămânerea în cărți, cu o depunere aplicată pe locuri de ales, că vine vremuri și coduri maro.

Acuma dacă ar rămâne numai ei doi, telenovela ar fi leit Mioriță, numai că mai sunt ceva mușterii cu aceleași gânduri. Nici recent alesului șăf de la municip, dom’ Marius nu i-ar displace un loc eligibil, ca să nu mai vorbim de dom’ Boca, ce de vreo patru ani tot dă și dă, poate – poate se eliberează ceva pe lista scurtă.

Dacă e să o luăm pe aia dreaptă, n-am zice că-s momente bune de scos capul, apele tulburi urmând a fi limpezite la proximul congres, cu alegeri de prezident, cu critici constructive, cu … tot ce trebuie. Așa că, nițică răbdare, nu strică defel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here