Cezara Ojog
Spectacolul Bujor, regizat de Leta Popescu la Teatrul gălățean, testează limitele publicului, abordând fără menajamente, voit nefiltrat, problematica lipsei de educație sexuală din școli, deopotrivă din perspectiva adolescenților și cea a adulților. În abordarea regizorală a textului semnat de Doru Vatavului identificăm cauza și efectul ignoranței naționale raportat la o “dilemă” ce stârnește și astăzi frunți încrețite în rândul populației: disciplina propriei intimități. În ciuda dorințelor de a tinde spre norme occidentale, România se regăsește în clasamentul scurt al țărilor ce nu beneficiază de ajustările la modelul dat de celelalte țări ale spațiului European și anume introducerea orelor de educație sexuală în rândul materiilor obligatorii din spectrul școlar. Cu alte cuvinte, “suntem noi în Europa, dar de fapt nu suntem.”
Spectacolul deschide ușile unei săli de clasă, în care aparținătorii mai multor preadolescenți se întâlnesc să dezbată ultimul incident petrecut în spațiul „sacru” al școlii. Andrei și Tudor, elevi-preadolescenți, au fost surprinși masturbându-se. Consiliul parental, tradiționaliști convinși, caută remedii pentru prevenirea manifestărilor de asemenea natură, însă resping cu obstinație tocmai metoda cea mai la îndemână: un dialog deschis cu propriii copii.
În lumea pe care o creează, regizoarea nu insistă pe relaționarea actanților cu spațiul sau cu obiectele din spațiu, ci pare mai degrabă interesată să sublineze diversitatea prin intermediul cromaticii costumelor. Fiecare actor îmbracă un costum monocrom, ansamblul vizual fiind construit în jurul unei atmosfere aparent degajate; paleta vastă de culori produce, mai mult sau mai puțin explicit, o referință de tip LGBT. Vizând cotidianul, mizează pe dezacordurile dintre opozanți și pe lipsa reflexelor empatice tocmai în contexte în care se resimte cea mai acută nevoie de empatie.
Leta Popescu a optat pentru nonconformism la nivel auditiv, adăugând fundaluri sonore provocatoare, precum acele onomatopee specifice orgasmului. Întrebuințează panouri și ascunde strategic actanții în momente cheie ce ne descriu și dezvăluie rușinea și relația pe care o avem cu aceasta. Ni se înfățișează formele masculinității toxice, explorăm universul impulsurilor carnale, învățăm cum să ne deschidem propriile orizonturi în raport cu vulnerabilitatea, observăm nevoia de a ne consolida identitatea pe toate planurile.
Bujor, protagonistul (Vlad Volf, cu o partitură bine susținută și coerent condusă emoțional), este cel ce militează pentru adoptarea orelor de educație sexuală, însă se lovește de preconcepțiile referitoare la pudoare, religie, îndoctrinare. Fiind singurul care conștientizează importanța unui mediu sigur în care să te poți desfășura atât individual cât și alături de un partener, adresează întrebarea însă se lovește de obtuzitatea celorlalți și intoleranța pentru minoritățile sexuale. Aparținând comunității LGBTQ+, până și în calitate de profesor, este întâmpinat cu amenințări ce merg până la eliminarea din învățământ. În ciuda efortului de a colecta telefoanele părinților și de a centra atenția pe ceea ce era necesar, opoziția născută din dogme triumfă. Soluțiile părinților includ religia, purificarea, în ciuda firescului din spatele gestului “comis” de către copiii din scriitură într-o lume în care nu ni se adresează nimeni cu blândețe în momentul începerii vieții sexuale. Pe terenul pe care cuvântul “consimțământ” abia a aterizat și are caracteristicile unui neologism, este greu să vorbim despre inteligență emoțională, încurajarea și deschiderea pe plan erotic fiind în continuare subiecte tabu. Spectacolul propune dialog, nominalizează referendumul din 2018, dorind să efectueze un studiu de caz: câți oameni care privesc acest spectacol au preluat inițiativa cu vedere la evenimentul eșuat ce-și propunea să interzică ipoteza căsătoriilor între persoanele de același sex. Întrebarea adresată ridică doar mâinile câtorva participanți, și ei aproape jenați de minoritatea pe care o constituie în sala Teatrului gălățean. Pe tot parcursul spectacolului, sala a reacționat cu comentarii critice, validând exact tematica propusă de Bujor.
Înlăturarea și critica vehementă a unui topic necesar și controversat ce trebuie parcurs pentru o dezvoltare și un sentiment de siguranță atât pe plan fizic cât și afectiv, creditează poziția ocupată de România în statistici efectuate la nivelul UE privind numărul mamelor minore și riscurile care apar din pricina dezinformării. Refuzul categoric cu care suntem impregnați ca și comunitate de a îmbrățișa minimul simțului civic relevă tot ce trebuie să știm despre atitudinea regăsită în rândul spectatorilor. Diverse reacții au fost stârnite în momentul enumerării temelor din cadrul reprezentației, teme precum: homosexualitatea, masturbarea, răspândirea informațiilor cu caracter sexual în conversații din mediul online, nelipsitele categorii pornografice. În linii mari, publicul a căutat mai degrabă comedia, decât stratul educațional, a preferat să râdă decât să audă și să reflecteze asupra adevărurilor pe care spectacolul le transmitea. Suprapuse cu replicile actorilor, aluziile privitorilor prindeau viață concomitent, într-o teatralitate paralelă, câțiva alegând chiar să părăsească sala în miezul dezbaterii de idei.
În calitate de artist, Leta Popescu reușește să ironizeze și să educe subtil, regia ei având amprenta clară a unui statement ce merită să se facă auzit. Îndrumă cu finețe demersul spectacolului, pentru ca întrebările de după să fie clare și să semnaleze deficiențe. Sprijină normalitatea unei lumi civilizate spre care aspirăm, vrând să șteargă etichetele și reformele normative. Ne asigură un spațiu în care retorica situațiilor din spectacol este prezentă în nivelul tensiunii din sală. Un mediu aparent steril în care se discută despre ce este și în zilele noastre considerat “murdar”, un spectacol versatil ce caută să declanșeze noi moduri de raportare la probleme străvechi, o mănușă aruncată prejudecăților de tot felul. Nu, nu cred în “injecții cu estrogen pe post de corn cu lapte”, dar cred în forța unor astfel de spectacole de a schimba ceea ce încă ne apare multora ca fiind …de neschimbat.
Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Bujor, de Doru Vatavului. Regia: Leta Popescu Scenografia: Bogdan Spătaru Muzica: Oana Hodade Asistent regie: Lavinia Eiler. Distribuție: Vlad Volf, Ștefan Forir, Ciprian Brașoveanu, Vlad Ajder, Elena Ghinea, Petronela Buda, Flavia Călin, Maria Niță. Data vizionării: 7 aprilie 2024
