Lamulțean, Chirică Primărică-treabă-mică !

Cu ocazia zilei de naștere a celui mai mare primar pitic din lume, pesedisto-liberalul penal & manelist Mihai Chirica, am primit pe adresa redacțiunii noastre, în această după – amiază, un mesaj de felicitare din partea Asociației Mondiale a Lăberalilor, Pesediștilor Vopsiți, Cocalarilor și Dughitorilor Prăfari, cu rugămintea de a face publice aceste urări.

Deoarece caldele sentimente ale fanilor primăriciului ieșean ne-au emoționat profund, pînă la micțiune, vă prezentăm mesajul respectiv, cu precizarea că felicitările, masa și dansul din buric vor avea loc la casele aniversatului din Iaşi și pe unde or mai fi ele.

” Fratelo Mișu, hai să trăiești, barosane, și să fii iubit ( eventual și în dealul Copoului, cum urci, spre stînga, înainte de stadion, pe Doctor Vicol, blocurile alea cu zăbrele ) ! 

Noi îți urăm un răcoros Lamulțean ( nu contează dacă tot în locu’ ăla din Copou ), și îți dăm ca-cadou coltoral o poezărie dă la Atel’eru’ dă Poezărie Manoală Adi Scristi, precum și o manea d-aia benga, care să moară Bibi dacă nu-ți vine ca turnată, fratili nostru !

Duamna-ajută, bani de-o sută !

 

 

Omagiu celui mai uriaș pitic de primărie

 

Ooo, Mișule gigant și jmeker,

Cîrmaci măreț și genial,

Tu ești ca-cablul de la ștecher,

Ori ca sub-coada de la cal.

 

Tu ești lumina de veioză

Fără curent și fără bec,

Ești ca flaimucii de viroză

Împrăștiați de un cap sec.

 

Nu te lăsa, dă-i înainte,

Dă-le la dușmani în măsele !

Te-așteaptă dragostea fierbinte,

Pe Doctor Vicol, la zăbrele.  „

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here