dispri stilistologia di birt filolojic
În corul de jeluieli docte, prilejuite de recenta zi oficială a limbii române, s-a făcut auzită, ca o trîmbiţă tunătoare a Ierihonului filologicesc, şi voacea unui mare critic literar, profesor universitar şi stîlp al civismului – însuşi le-figaro-istul Al. Călinescu. De data asta nu în paginile gazetei pariziene care îl pupa dorsal pe dictatorul comunist Ceauşescu, ci în rubrica lui cvasi-săptămînală, găzduită de ziarul ieşean care l-a pupat fesier, dar tot duios, pe marele politician şi universitar democrat Ion Solcanu ( pardon de expresie ).
Pe lîngă alte cogitaţiuni profundeze, livrate cu obişnuita-i vervă stilistică, dl autore Călinescu a ţinut a ne comunica şi această suptilă optservaţiune : ” E uimitor să constaţi cu câtă rapiditate oamenii preiau şi difuzează cuvintele folosite aiurea sau construcţii greşite „. O optservaţiune magistrală a magistrului Sandu, după care poţi pentru ca să zici, p’ecum nemuritorul Carpetta, doar atît : ” Cum le zici matale, bibicule, mai rar … „.
Dăcît că, momental, îţi aminteşti de un alt magistral articol călinescienez, publicat în aceeaşi gazetă dă elită, în care dl autore rememora vremurile bune ale Iepocii dă Aur a lui Pericle Ceauşescu ( by Zoe Dumitrescu-Bușulenga ), scriind astfel : ” Prin 1968 s-a dat drumul, pentru scurtă vreme, la mandatari ( … ) „. Lămurire : ” mandatarii ” erau nişte cetăţiani ai Republicii Socialiste Romînia, cărora mult-iubitul şi stimatul dictator comunist Ceauşescu le-a dat voie, pentru puţin timp, să se joace de-a comerţul pseudo-capitalist.
După această lămurire, apare imediat şi o nelămurire ( e drept, numai pentru cei care n-au învăţat limba română la şcoala profesională de căruţaşi motorizaţi ) : cum li ” s-a dat drumul ” respectivilor mandatari ? Li s-a dat drumul pe cîmpii bătuţi, fără graţie semantico-stilistică, de marele filolog Al. Călinescu ? Li s-a dat drumul de la etaj ( duamne-apără & păzeşte … ) ? Ori cumva autorele a comis o figurină involuntară de pistil, intrînd în zona slobozelilor lexicale de după ora 22, slobozeli în care excelează ( sau de care abuzează, uniori ) Emil Brumaru, trubadurul moale al anatomiei şi fiziologiei reproducătoare ?
Ca să nu ne mai ascundem pe după chiparos : deşi deplînge / cu lăcrămi de sînge, ca într-o ” jalnică a Moldovii tragodie „, soarta limbii romîneze contimporane, musiu Sandu C. scrie şi el p’ecum şoferii de TIR, deşi e ditamai profesorele universitar de filologeală. Aşa că voacea călinească seamănă mai degrabă cu cea a caragialeanului personagiu Marius Chicoş Rostogan, scriind articoale în ” Răcnetul Carpaţilor „.
Cam asta e, tovarăşi caţavenci coltorali : cînd un critic literar, profesor universitar, docent în sept şi publicist scrie ca mandatarii de crîşme ‘eftene, a se slăbi cu lecţiile gomoase şi corurile de jale, destinate prostimii necărturare. Iar entelectoalului Călinescu îţi vine să-i zici, în stilul TIR-iştilor cu care rezonează stilistic : ” bă-băiatule … „. Decît că ‘mnealui e deja pensioner. Aşa că ne rămîne a-i dedica refrenul adaptat al unui şlagăr mai vechi, din aceeaşi zonă : ” Moşule, ce nostim eşti, / Lasă-te de spus poveşti „. La dicţionar, birjar !
Lucian Postu
