Ion Iliescu, diagnosticat oficial cu cancer pulmonar. Ce spun medicii despre starea sa

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost diagnosticat cu cancer pulmonar și se află în prezent internat la Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. Medicii au confirmat natura oncologică a afecțiunii și au intervenit pentru a-i menține căile respiratorii deschise.

Diagnostic confirmat de comisia medicală

Potrivit ultimului buletin medical oficial transmis luni, 16 iunie 2025, evaluările imagistice și analizele histopatologice au confirmat fără echivoc că fostul președinte suferă de o boală oncologică la nivelul plămânilor.

„În urma evaluărilor de specialitate, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, au transmis reprezentanții spitalului.

Intervenție endobronșică sub anestezie generală

În dimineața zilei de luni, Ion Iliescu a fost supus unei intervenții endobronșice, realizată sub anestezie generală. Scopul procedurii a fost de a menține căile respiratorii superioare permeabile, esențiale pentru susținerea funcției respiratorii.

„Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală a pacientului este staționară. Se menține internarea în secția ATI pentru îngrijiri medicale de specialitate”, se arată în comunicatul oficial.

Spitalul anunță transparență totală privind starea lui Ion Iliescu

Conducerea Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a reafirmat angajamentul instituției pentru transparență și informare corectă a publicului, în limitele legii și ale confidențialității medicale.

„Singurele informații oficiale referitoare la starea de sănătate a domnului Ion Iliescu sunt cele comunicate prin buletinele medicale publicate exclusiv pe pagina de Facebook a spitalului.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here