În ritm de melc. Preţurile la alimente, în luna iunie, AU SCĂZUT MULT PREA PUŢIN

Preţurile de consum ale populaţiei au stagnat în luna iunie faţă de luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 5,37%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Stagnarea preţurilor de consum s-a datorat ieftinirii alimentelor cu 0,7%. În iunie preţurile au crescut pe ansamblu cu 0,01%.

 

Mărfurile alimentare au înregistrat o scădere de 0,7%, în timp ce preţurile produselor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,3%, respectiv cu 0,9%.

 

Dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit legumele (cu 7,8%), şi în special cartofii (11%), potrivit unui comunicat al INS.

 

Preţurile autoturismelor şi pieselor de schimb au urcat cu 1,09%, iar cele ale combustibililor cu 1,04%.

 

În ceea ce priveşte serviciile cele mai mari creşteri de preţuri, de 3,21%, au fost înregistrate la transportul aerian şi la facturile la telefon.

 

În luna mai preţurile de consum au crescut cu 0,23% faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei urcând la 5,32%.

 

(Sursa: Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here