În plină ascensiune a valului 4, Guvernul cumpără de urgență medicamente anti-COVID: ‘Era clar că urmează o perioadă grea’

Vicepremierul Kelemen Hunor anunţă că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu sume care vor fi alocate achiziţionării unor medicamente pentru tratamentul COVID-19. El precizează că sumele respective nu fuseseră alocate la rectificarea bugetară.

„Mâine, la şedinţa de Guvern vom suplimenta bugetul Ministerului Sănătăţii fiindcă trebuie să cumpărăm medicamente. Nu era suma prevăzută în buget, nici la rectificare, acuma trebuie să cerem o completare şi vom cumpăra, trebuie să asigurăm trei-patru tipuri de medicamente, până în ianuarie”, a declarat Kelemen Hunor, marţi seară, la Digi 24, potrivit news.ro.

El a afirmat că este nevoie de sume pentru medicamente necesare în tratamentul COVID-19 – între care Remdesivir, Tocilizumab – care trebuie cumpărate „foarte rapid”. Viceprim-ministrul a arătat că unele pot fi achiziţionate rapid, altele trebuie comandate şi vor fi livrate în cursul lunii noiembrie.

Conform lui Kelemen, pentru guvernanţi a devenit clar că urmează „o perioadă grea” atunci când vaccinarea a început să stagneze.

„La acest nivel scăzut de vaccinare era clar că urmează o perioadă grea. (…) Întrebarea este dacă sistemul sanitar actual va rezista la această presiune sau nu va rezista”, a afirmat Kelemen Hunor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here